La insistenţa procurorilor, primarul satului Ciuteşti, raionul Nisporeni, care acum un an fusese achitat de magistraţii primei instanţe, a fost condamnat pentru neglijenţă în serviciu, soldată cu urmări grave. Prin decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău, apelul procurorului a fost admis, iar primarul – condamnat la 2 ani 6 luni închisoare, cu suspendare, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii timp de 5 ani, informează Secţia relaţii publice a Procuraturii Generale.
Procurorii au demonstrat că, în cursul anului 2014, îndeplinind atribuţiile de autoritate tutelară a unui minor, în vîrstă de 16 ani, rămas fără ocrotire părintească, primarul a dispus plasarea acestuia în spitalul Clinic de Psihiatrie din capitală pentru un tratament psihiatric de trei săptămîni. Fiind informat, în repetate rînduri, de către administraţia Spitalului de Psihiatrie, despre expirarea termenului de aflare a minorului la tratament, primarul nu a întreprins măsurile necesare pentru organizarea externării acestuia. În consecinţă, copilul s-a aflat, în mod nefondat, la tratament psihiatric în instituţia respectivă încă 144 de zile. Prin aceste acţiuni, potrivit procurorilor, au fost cauzate urmări grave drepturilor şi intereselor minorului, de natură să-i afecteze starea psihoemoţională şi să-i provoace intense suferinţe psihice şi fizice.
De notat că, anterior, din cauza comportamentului agresiv al minorului, foştii tutori au refuzat să-şi îndeplinească obligaţiile, minorul fiind plasat într-un centru de plasament din Rezina, iar deoarece băiatul rămăsese unicul copil în cadrul institiţiei de plasament, primarul a dispus tratamentul psihiatric al acestuia.
După externare, o rudă a minorului a acceptat să preia funcţia de tutore, în prezent, ambii fiind plecaţi peste hotare, acolo unde ruda acestuia munceşte.
Decizia Curţii de Apel este definitivă şi executorie însă poate fi supusă recursului la Curtea Supremă de Justiţie.
Dina Roșca