În perioada estivală sunt în toi pregătirile pentru noul an şcolar a instituţiior de învţământ din raion. Pentru a finaliza lucrările la gimnaziul Oneşti s-a pus accent şi pe parteneriat.
Fiecare instituţie de învăţământ îşi doreşte să dea start unui nou an şcolar având condiţiile necesare procesului instructiv-educativ. Respectiv, în perioada estivală se fac lucrări de renovare, fiecare instituţie găsind modalitatea de realizare: fie din bugetul propriu, fie din alocări din partea Consiliului Raional, fie prin implementarea unor proiecte educaţionale. Un rezultat frumos poate să ofere şi parteneriatul şcoală – familie. Anul trecut părinţii au participat la lucrările de schimbare a uşilor sălilor de clasă. Dacă în interior a fost mai simplu de făcut lucrări de renovare, atunci pentru partea exterioară nu este atât de uşor.
„Şcoala poate să-şi permită cheltuieli doar pentru procurarea materialelor de construcţie. În acest an ne-am pus ca scop să renovăm faţada şcolii pe cât e posibil. În ajutor ne vin şi părinţii”, a menţionat managerul instituţiei, Tamara Adam, pentru Curierul.md.
O altă problemă la moment în instituţia respectivă este şi reparaţia capitală a blocului sanitar, pentru care ar fi necesari, conform devizului de cheltuieli, cca 360 de mii de lei (fără utilaj). Pentru soluţionarea acestei chestiuni administraţia şcolii a înaintat un demers către Consiliul raional la începutul lunii curente. Preşedintele raionului, Ghenadie Buza, a menţionat că cheltuielile necesare pentru soluţionarea acestei probleme vor fi preconizate pentru anul 2018 în bugetul raional. Cadrele didactice speră ca pe viitor, fie prin implementarea unor proiecte educaţionale, fie cu susţinerea unor agenţi economici, să fie amenajat un cabinet de informatică mai mare pentru a corespunde întru totul standardelor educaţionale, iar actualul laborator conectat la reţeaua de internet şi dotat cu imprimantă să fie pentru ajutor cadrelor didactice la pregătirea pentru lecţii.
„Oricum, cu sprijinul benevol al părinţilor se vor efectua lucrări de renovare în limita posibilităţilor”, a dat asigurări directorul şcolii. Pe parcurs urmează să mai fie reînoite panourile din şcoală şi Galeria „Mândria şcolii” cu noi diplome ale elevior-laureaţi la concursurile naţionale. Deşi este o instituţie cu statut de gimnaziu, cu un număr mai mic de elevi, parteneriatul se dovedeşte a fi o cheie a succesului.