Trei ani fără poetul Dumitru Matcovschi. Cu prilejul zilei de naştere, marcată la 20 octombrie, pentru a-l cinsti pe Maestru, la cimitirul din Vadul Raşcov, raionul Şoldăneşti, la mormântul lui au venit cei mai îndrăgostiţi de creaţia domniei sale.
Lângă piatra funerară de pe creasta dealului au fost spuse cuvinte de comemorare de sora lui Dumitru Matcovschi, Valentina. Au regretat trecerea în ceruri a poetului colegi de lucru, prieteni, susținători ai Domniei sale, potrivit Impuls TV.
La pomenirea poetului au venit lume de pretutindeni: din Rezina, Soroca, Sângerei, Făleşti, Ştefan Vodă. Au fost şi din România. Oaspeţii au inundat mormântul cu buchete de flori.
Deşi timpul a fost nefavorabil, cei adunaţi la cimitirul de la baştina maestrului au mers şi la casa părintească a lui Dumitru Matcovschi. Actualmente, aici este muzeu. Cei care au intrat pentru prima dată în curtea casei Eudochiei şi a lui Leonte Matcovschi, părinţii poetului, au fost surprinşi de emoţii deosebite.
Deşi casa părintească nu mai simte suflarea poetului, portiţa şi uşa locuienţei este mereu deschisă de turişti şi de cei care preţuiesc opera regretatului poet, Dumitru Matcovschi.