Inspectorii vamali au descoperit 8 tone de alcool etilic într-un camion cu remorcă de model ”Kamaz”. Conducătorul auto a urcat pe pontonul gata de plecare spre satul Molovata Nouă, fără a opri în zona de control vamal. Șoferul a dispărut de la locul incidentului, lăsând actele și unitatea de transport în post.
Cazul a fos înregistrat la postul vamal intern de control Molovata (fluvial), unde pe pontonul ce pleca spre malul stâng al Nistrului a urcat un bărbat la volanul unui autocamion de model ”Kamaz” ce tracta o remorcă, cu numere de înmatriculare transnistriene.
Pentru a nu admite plecarea conducătorului auto care nu a oprit în zona de control a postului, inspectorul vamal împreună cu un angajat MAI au urcat pe ponton, solicitând cu insistență ca șoferul să prezinte mărfurile transportate. Deși inițial a comunicat că nu deține bunuri ce necesită a fi declarate, ulterior a admis că transportă în remorcă plasă metalică.
În baza analizei indicatorilor de risc și al comportamentului suspect manifestat de șofer, a fost dispusă efectuarea unui control fizic minuțios al unității auto. În cele din urmă, angajații vamali au descoperit 40 butoaie din masă plastică, cu volumul de 200 litri fiecare, pline cu lichid transparent ce avea miros specific de alcool etilic.
Conducătorul auto a menționat că nu știe ce transportă, întrucât vasele ermetice nu-i aparțin și că va aștepta în post până la sosirea proprietarului mărfii. La doar 10 minute, bărbatul a dispărut, lăsând autocamionul și actele de identitate la postul vamal intern Molovata.
Autoritatea vamală cercetează cazul pentru elucidarea tuturor circumstanțelor. Valoarea totală a celor 8 tone de etanol urmează să fie stabilită.
Elena Ivanov