În perioada 18-20 septembrie curent, în localitatea Vadul lui Vodă s-a desfăşurat ce-a de-a XXIII-a ediţie a Spartachiadei sportive a Serviciului Vamal, fiind prezente 9 echipe. La acţiunile sportive au participat echipe din cadrul celor 7 Birouri Vamale, Aparatului Central şi din cadrul Vamservinform.
Participanţii au disputat întîietatea la şapte probe sportive: mini-fotbal, volei, tenis de masă, şah, dame,armrestling şi tragerea otgonului. Probele desfăşurate au avut ca scop, pe lîngă demonstrarea unor abilităţi sportive deosebite, şi crearea unei atmosfere prieteneşti printre toti participanţii, consolidarea relaţiilor inter-umane care, de altfel, contribuie la o creştere a calităţii serviciilor pe care le prestează cetăţeanului fiecare din colaboratorii vamali prezenţi la concurs.
Competiţiile au evidenţiat învingătorii în fiecare disciplină sportivă, precum şi echipele, care au acumulat punctaj maximal în clasamentul general.
În acest an după suma punctelor, acumulate în cele şapte probe de concurs, învingătoare a Spartachiadei a devenit echipa Biroului vamal Chişinău, locul doi i-a revenit echipei Biroului vamal Ungheni, pe locul trei s-a plasat echipa Biroului vamal Bender.
Echipele participante au dat dovadă de o buna pregătire fizică şi un spirit de echipă bine organizat. Celor mai buni jucători, apreciaţi de echipa de arbitri, le-au fost înmînate cadouri de distincţie.
Dina Roşca