La data de 19 iunie 2016, în localitatea Clișova Nouă, r-nul Orhei, pe teritoriul Complexului de meşteşuguri populare „Artă Rustică” a avut loc cea de-a III-a ediție a Festivalului Covorului, cu genericul „Poeme țesute cu dor”.
Evenimentul a fost organizat de Ministerul Culturii în colaborare cu Complexul de meşteşuguri populare „Artă Rustică”, Asociația Obștească „Femeia Rurală”, Uniunea Meșterilor populari din Republica Moldova, Centrul Naţional de Conservare şi Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial, Proiectul de Competitivitate al USAID Moldova, Primăria comunei Ciocâlteni și Secția Cultură Orhei.
Scopul evenimentului este de a promova covorul basarabean ca valoare națională.
La eveniment au participat cca 50 de meşteri populari care promovează diverse meşteşuguri. Participanții la Festival au organizat șezători și multiple acțiuni atractive pentru oaspeții sosiți la sărbătoare. De asemenea au fost desfășurate ateliere de ţesut și de restaurare a covoarelor, iar către finalul sărbătorii artiștii autohtoni au venit, în fața publicului, cu un recital muzical.
Amintim că, prima ediţie a Sărbătorii „Frumos covor basarabean” a avut loc în iunie 2013.
Menționăm că, Ministerul Culturii al Republicii Moldova, în comun cu Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală, Centrul “Artă Rustică” din Clişova Nouă dar și alte instituții culturale din Republica Moldova întreprind mai multe măsuri, astfel încât, vechea artă de producere a scoarțelor tradiționale să reintre în practica ţesutului de covoare în Republica Moldova, iar ţesutul covoarelor după vechi motive să devină o bază economică pentru mai multe localităţi. În acest sens, notăm că prin eforturi comune, se întreprind diverse acțiuni de promovarea a covorului tradițional în contextul înaintării dosarului de candidat „Tehnici tradiţionale de realizare a scoarţelor” pentru Lista Reprezentativă UNESCO a patrimoniului cultural imaterial al umanităţii de către Republica Moldova şi România.
Diana Munteanu