La 10 mai curent, în com. Răculești, a avut loc deschiderea, după reparație capitală a grădiniței. Astfel, din 11 mai curent, 60 de copii frecventează grădinița renovată.
Conform programului Guvernului României, în anul 2014, Republica Moldova a beneficiat de mijloace financiare în valoare de 20 mil. euro pentru reparația grădinițelor din țară, implementate prin intermediul Fondului de Investiții Sociale din Moldova.
Din aceste mijloace, pentru reparația grădinițelor din rl. Criuleni au fost alocate 11 mil. 581 mii lei. Astfel, grădinița din s. Răculești, pentru reparația capitală a beneficiat de 350 mii lei.
E de menționat faptul că, de către Consiliul raional Criuleni, în anul 2012, a fost alocată suma de 50 mii lei pentru schimbarea ferestrelor, în 2013 – 37 mii lei pentru echipament de joacă și calculator și în 2014 – 70 mii lei pentru alte lucrări de reparație.
La festivitatea de deschidere au participat Vitalie Rotaru, președintele raionului, Sergiu Ceauș, Secretar general adjunct al Guvernului, Vasile Frunza, primar de Răculești, Natalia Mantaluța, directorul grădiniței, educatori și locuitori ai com. Răculești.
Consiliul raional a venit cu un cadou pentru grădiniță, și anume un uscător de rufe.
În discursurile lor, primarul Vasile Frunza și directoarea grădiniței Natalia Mantaluța au adus sincere mulțumiri Guvernului României și conducerii raionului, în frunte cu președintele, Vitalie Rotaru, pentru contribuția financiară și sprijinul acordat pe parcursul lucrărilor de reparație.
Copiii au adus mulțumiri prin recitaluri de poezii și interpretări de cîntece și dansuri.
Este de menționat faptul că, din 2011 pînă acum, din cele 33 de grădinițe din raion, cea de la Răculești este a 18-a, dată în exploatare după reparație capitală.
Anterior au fost reparate capital grădinițele din localitățile Măgdăcești, Drăsliceni, Corjova, Bălăbănești, Slobozia-Dușca, Bălășești, Mașcăuți, Jevreni, Rîșcova și altele.
Elena Ivanov