În rezultatul desfășurării activităților specifice în zona de competență, cu scopul de a supraveghea și controla frontiera de stat, preveni și combate migrația ilegală și infracționalitatea transfrontalieră, angajații Poliţiei de Frontieră, pe parcursul a 24 de ore, au înregistrat 20 acțiuni ilegale, după cum urmează:
– șase persoane pentru încălcarea regimului zonei de frontieră și regimului în punctele de trecere;
– cinci cetăţeni străini pentru depășirea regulilor de şedere pe teritoriul Republicii Moldova;
– două persoane pentru prezentarea documentelor falsificate;
– trei tentative de trecere ilegală a bunurilor peste frontiera de stat, cu implicarea a trei persoane;
– patru persoane aflate în conflict cu legea au fost reținute în punctele de trecere a frontierei, urmare a schimbului de informații cu organele de ocrotire a normelor de drept naționale și internaționale.
Fluxul persoanelor și mijloacelor de transport care au traversat frontiera de stat a fost unul moderat.
Totodată, în ultimele 24 de ore, la trei cetățeni moldoveni nu le-a fost autorizată intrarea în Federaţia Rusă, iar alți cinci au fost deportați. Uniunea Europeană a limitat accesul la trei conaționali și a deportat din comunitate un moldovean.
Dina Roşca