Bucureșteanul Cătălin Dumitru a vizitat orașul Chișinău – capitala Republicii Moldova și a dedicat un articol pe www.republica.ro, în care se referă și explică unele preconcepții.
Iată ce scrie el:
Mai țineți minte versurile din școala generală: „Limba noastră-i o comoară/ În adâncuri înfundată/ Un şirag de piatră rară…”? Bine-a zis Alexei Mateevici!
Le menţionez pentru că sunt versurile imnului naţional al Republicii Moldova.
Hai să vedem acum dacă suntem îndreptăţiţi să afirmăm şi că „mintea noastră-i o comoară/ (…) pe moşie revărsată”, mai precis dacă putem să ne desprindem noi, în special bucureştenii, de reflexul de a asocia „graiul moldovenesc” cu unele prejudecăţi sociale. Nu judec pe nimeni, astfel de preconcepții există şi azi între germani și austrieci, ba chiar și între ruși și moldoveni. Doar că aceste preconcepții ne cam stau ca bârna în ochi, uneori.
Exprimările diferite într-o limbă comună creează, într-adevăr, distanțe între oameni. Cu un efort, am putea vedea o lume altfel. Plină de idei bune.
Și care ar fi cele mai bătătorite prejudecăți pe care le întâlnești la București? Prima e legată de „miștoul” față de limbaj, cea de-a doua este despre fetele din Moldova. Ambele însă fac mult rău percepției pe care și așa se străduie de zeci de ani, unii, să o împământenească: „românul arogant, care l-ar trata pe moldovan ca pe fratele mai mic și mai fraier”.
Iată două exemple de preconcepție păguboasă, din aceeași cheie, trăite recent. Ca să înțelegeți la ce mă refer…
O persoană bine educată, cu școală la Iași, născută și acum restabilită la Chișinău, m-a întrebat foarte serios de ce ieșenii cred că vasluienii sunt, cum să zică așa mai drăguț, ca să nu ofenseze: „de ce sunt mai înceți la minte”? Eu, născut la Bucureşti, habar n-aveam despre această preconcepție. Mi-am amintit însă de teza recentă, la fel de absurdă, potrivit căreia vasluienii ar fi o comunitate de violatori. Sau de remarca unui taximetrist chișinăuean, care trăda, desigur, un misoginisim local: „La noi femeile pleacă la lucru în Europa – și mi-a făcut cu ochiul ștrengărește –, iar băieții la Moscova”. Sigur că nu aceasta este distribuția muncii, raportată la gender, la cei care pleacă. Dar iată încă o prejudecată.
Invers. Ori de câte ori mă întorc de la Chișinău, am două cereri de la prieteni. Vor, desigur, bomboane de la Bucuria și să le spun expresii „năstrușnice” care să îi facă să râdă: „Hai mă, aia cu gâlșeavă pi șer e adevărată?!”. Nu e.
Și mai e ceva, zâmbetul și sprânceana ridicată, pe care le provoc, ca reacție, atunci când povestesc cuiva din București că plec la Chișinău. Tot un fel de făcut cu ochiul ștrengărește.
Oameni buni, la Chișinău e o altă lume.
Continuarea o puteți citi aici https://republica.ro/atenc-ie-la-zc-iragurile-de-piatra-rara
Diana Munteanu
