O companie de infanterie şi o grupă de genişti ai Batalionului 22 de menţinere a păcii au fost certificate să participe în operaţiuni de menţinere a păcii cu mandat internaţional.
Decizia a fost luată de grupul de experţi internaţionali, care au evaluat subunităţile respective conform Conceptului Capabilităţilor Operaţionale (OCC), în cadrul exerciţiului „Scutul Păcii 2015”.
Aplicaţiile s-au desfăşurat, în perioada 16-19 iunie curent, la centrul de instruire a Brigăzii de infanterie motorizată „Moldova” din municipiul Bălţ.
Potrivit superiorului aplicaţiilor, colonelul Andrei Şevcenco, militarii participanţi la exerciţiu au obţinut calificativul „Combat Ready” (gata de luptă), după ce au fost testaţi de 10 evaluatori naţionali şi consiliaţi de experţi din Germania, Franţa, Austria, Azerbaidjan şi Turcia, la capitolul cele mai bune practici din teatrele de operaţii.
Sursa a specificat că cei 130 de militari ai Armatei Naţionale au executat misiuni la diferite locuri de instrucţie: percheziţia persoanelor civile şi tehnicii auto la punctele de control, asigurarea securităţii obiectivelor strategice, controlul mulţimii, convoi şi escortă, dar şi evacuarea medicală şi acordarea primului ajutor medical.
De menţionat că evaluarea OCC cuprinde două etape. La prima etapă, militarii sînt testaţi de evaluatori naţionali şi monitorizaţi de către experţi NATO. Etapa a doua reprezintă evaluarea acţiunilor militare de către experţi NATO, care sunt, la rîndul lor, monitorizaţi de ofiţerii moldoveni.
Armata Naţională a aderat la OCC în 2007. Conceptul Capabilităţilor Operaţionale este un instrument de colaborare în cadrul programului Parteneriat pentru Pace — exprimat prin implementarea standardelor occidentale în instruirea şi evaluarea subunităţilor declarate — şi oferă Republicii Moldova posibilitatea de a participa la operaţiuni multinaţionale de menţinere a păcii.
Elena Ivanov