Prim-ministrul Valeriu Streleț a avut astăzi o întrevedere cu reprezentanţii confederaţiei Turkonfed, care este cea mai mare organizaţie a oamenilor de afaceri din Turcia. La discuţii a fost prezent şi Ambasadorul Turciei în Moldova, Mehmet Selim Kartal.
Interlocutorii s-au referit la relaţiile comercial-economice între Republica Moldova şi Turcia, perspectivele de extindere a colaborării bilaterale şi dezvoltării unor noi parteneriate reciproc avantajoase.
Premierul Valeriu Streleţ a ţinut să menţioneze că rolul investitorilor străini, inclusiv ai celor din Turcia, este unul important pentru dezvoltarea economică a ţării noastre, în special în această perioadă complicată pentru Republica Moldova. Şeful Executivului s-a pronunţat pentru amplificarea cooperării bilaterale şi a îndemnat oamenii de afaceri să valorifice oportunităţile oferite de Republica Moldova în domeniul comercial-economic. „Guvernul a expediat spre ratificare Parlamentului Republicii Moldova Acordul de Comerţ Liber cu Turcia care, cu siguranţă, va contribui la dezvoltarea relaţiilor comerciale bilaterale. Aşteptăm ca acest lucru să se întâmple, cât de curând posibil, şi din partea Turciei” a spus Prim-ministrul.
Premierul a exprimat toată deschiderea din partea Guvernului pentru un dialog eficient cu investitorii turci şi a punctat o serie de domenii în care pot fi dezvoltate parteneriate de succes, cum ar fi reabilitarea şi construcţia drumurilor şi a căilor ferate, industrializarea, dezvoltarea sectorului energetic, precum şi transformarea agriculturii într-o ramură performantă. „Vom pune accent pe dezvoltarea regiunilor, iar companiile care vor veni cu investiţii în acest domeniu se vor bucura de sprijinul statului, prin diverse înlesniri şi facilităţi pentru dezvoltarea afacerilor”, a declarat Valeriu Streleţ.
Şeful Executivului de la Chişinău i-a îndemnat pe investitorii turci să dezvolte şi mai multe afaceri în autonomia Găgăuză. În context, Valeriu Streleţ i-a invitat pe interlocutorii săi la Forumul de afaceri care urmează să aibă loc în noiembrie, la Comrat.
De cealaltă parte, reprezentanţii confederaţiei Turkonfed s-au arătat interesaţi de intensificarea relaţiilor bilaterale şi valorificarea potenţialului de creştere a raporturilor comerciale şi investiţionale. „În prezent, comerţul bilateral constituie circa 500 de milioane de dolari. Scopul nostru este să majorăm volumul comerţului bilateral până la un miliard de dolari, iar ţara noastră să se poziţioneze în primele trei ţări-partenere ale Republicii Moldova în domeniul comercial-economic”, a afirmat Tarkan Kadooglu, Preşedintele confederaţiei Turkonfed.
Prezent la întrevedere, Ambasadorul Turciei în Moldova, Mehmet Selim Kartal, a menţionat că această vizită este un semn de prietenie, care demonstrează dorinţa ţării sale de a ajuta Republica Moldova în realizarea obiectivelor de dezvoltare.
Confederaţia Turkonfed este cea mai mare organizaţie a oamenilor de afaceri din Turcia. Aceasta întruneşte 23 de federaţii, 150 de asociaţii şi peste 30 000 de companii comerciale.
Diana Munteanu