În rezultatul desfășurării activităților de supraveghere și control la frontiera de stat, prevenire și combatere a migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere, angajații Poliţiei de Frontieră, pe parcursul a 24 de ore, au înregistrat următoarele acțiuni ilegale:
– cinci persoane au încălcat regimul zonei de frontieră;
– șase cetățeni străini au încălcat regimul de şedere pe teritoriul Republicii Moldova;
– șapte persoane documentate pentru prezentarea vinietelor nevalabile;
– doi conducători auto cercetați pentru încălcarea regulilor de exploatare a vehiculelor;
– cinci persoane aflate în conflict cu legea au fost reținute, urmare a informațiilor parvenite de la organele de ocrotire a normelor de drept naționale.
Doi moldoveni au fost deportați din Federația Rusă, iar un conațional din Uniunea Europeană.
Potrivit datelor statistice privind traversarea frontierei de stat, în punctele de trecere, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară, fluxul de persoane a constituit 37 116 traversări, iar cel de mijloace de transport a atins o valoare de 9 835 traversări.
Rămân cu activitatea sistată, din cauza formării podurilor de gheață peste râul Nistru, punctele de trecere de tip debarcader ”Soroca”, ”Cosăuți” și ”Vasilcău”.
În scopul susținerii participanților la traficul transfrontalier prin oferirea posibilității de a opta pentru un traseu cât mai puțin aglomerat, pe prima pagina a site-ului Poliţiei de Frontieră poate fi vizualizată o nouă aplicație „TRAFIC ONLINE”. Aplicația pune la dispoziție informații privind media timpilor de aşteptare în punctele de trecere a frontierei (rutier) pentru categoriile de mijloace de transport: autoturisme/autocare și camioane.
Dina Roșca