Ambasada României în Republica Moldova anunță că, începând cu data de 1 februarie 2017, va intra în vigoare Legea 1/2017 privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 15 din 6 ianuarie 2017, potrivit unui comunicat de presă.
Astfel, de la data intrării în vigoare a legii, 1 feburarie 2017, vor fi eliminate taxele aferente mai multor categorii de servicii consulare, dintre care enumerăm:
1. eliberarea unor documente de călătorie și a titlului de călătorie;
2.autentificarea înscrisurilor, orice formă de legalizare și de certificare notarială, eliberarea certificatelor de cutumă, eliberarea copiilor și a extraselor de pe actele din arhiva consulară, primirea în depozit a înscrisurilor și a altor documente;
3.serviciile în materie de stare civilă (înregistrarea căsătoriei, înscrierea certificatelor de naștere și de căsătorie străine în registrele de stare civilă românești, procurarea din țară a duplicatelor certificatelor și a extraselor multilingve, înscrierea mențiunilor pe marginea actele de stare civilă românești, eliberarea extraselor de stare civilă);
4. procurarea actelor judiciare și extrajudiciare din țară.
Totodată, de la data intrării în vigoare a noii legi nu se vor mai taxa nici cererile de acordare a cetățeniei române în temeiul art. 81 din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Tarifele ce urmează a fi plătite începând cu această dată, sunt disponibile pe pagina de internet a Ambasadei României, prin click aici.
Diana Munteanu