Ofițerii Direcției Combaterea crimei organizate a Inspectoratului Național de Investigații în comun cu Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale au reținut trei persoane cu vârste cuprinse între 32 și 51 de ani, care sunt suspectate de comiterea infracțiunii de șantaj și estorcare a 13 milioane de ruble rusești, echivalentul a 200.000 dolari, potrivit unui comunicat al IGP.
În rezultatul măsurilor speciale de investigații s-a stabilit faptul că persoanele reținute sunt membri ai organizației criminale condusă de Grigore Caramalac, alias „Bulgaru”. Acestea s-au dovedit a fi Președintele Federației de Judo din Moldova, un sportiv de performanță și un fost angajat al Poliției.
Victima este un cetățean al Republicii Moldova ce activa în calitate de întreprinzător în orașul Moscova, Federația Rusă. În vara acestui an, persoana a început să fie șantajată de membrii grupării criminale pentru a reîntoarce o datorie inexistentă în valoare de 200.000 dolari SUA. În acest sens, partea vătămată a fost amenințată repetat cu faptul că nu va mai putea presta vreo activitate economică, cu răfuială fizică și inclusiv s-a făcut aluzie și la membrii familiei sale.
În acest sens, este de exemplificat faptul că în perioada aflării părții vătămate în Republica Moldova, responsabil de activitatea întreprinderii din orașul Moscova a rămas fiul acestuia, asupra căruia membrii organizației criminale au recurs la agresări fizice, fiindu-i aplicat un dispozitiv pentru șocuri electrice și fiind deposedat de geanta cu documente contabile și de gestionare a firmei.
Odată ce victima s-a adresat la Poliție, ofițerii Direcției Combaterea crimei organizate a Inspectoratului Național de Investigații au recurs la un complex de măsuri speciale de investigații în rezultatul cărora a fost stabilit faptul că banii de la întreprinzător au fost estorcați de membrii grupării criminale anterior menționate. Totodată, a fost stabilit faptul că aceștia supravegheau toată activitatea întreprinzătorului, fiind urmărite, analizate și controlate toate tranzacțiile economice desfășurate de acesta atât pe teritoriul țării cât și în afara acesteia.
Direcția Combaterea crimei organizate a Inspectoratului Național de Investigații și Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale reiterează faptul că persoanele reținute sunt suspectate de săvârșirea și altor infracțiuni deosebit de grave.
Pe cazul dat, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale a inițiat o cauză penală conform semnelor constitutive prevăzute de art. 189 alin. (6) Cod Penal al RM. Conform legislației, persoanele culpabile se pedepsesc cu închisoare de la 13 la 15 ani.
La moment, se întreprind toate măsurile speciale de investigații și de urmărire penală necesare documentării cazului, stabilirii rolurilor figuranților, acumulării probelor ce ar prezenta interes pentru cauza penală.
Dina Roșca