În perioada 14-18 august, Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) organizează primul curs de inițiere a cadrelor didactice din licee în domeniul proprietății intelectuale. La cursul de instruire s-au înscris aproape 30 de profesori din diferite instituții de învățământ din țară, potrivit unui comunicat de presă.
Cu un cuvânt de salut pentru profesori a venit și Directorul general al AGEPI, Lilia Bolocan, care a menționat că introducerea cursului despre proprietatea intelectuală în programul de studii este o mare realizare a instituției. Astfel, elevii vor învăța ce înseamnă proprietatea intelectuală și cât de importantă este protejarea acesteia. AGEPI și-a asumat responsabilitatea de a instrui în domeniul proprietății intelectuale cadrele didactice care au manifestat interes pentru această disciplină opțională, a precizat Directorul general al AGEPI. Profesorii au fost încurajați să participe activ pe parcursul lecțiilor pentru a însuși cât mai bine acest domeniu.
Cursul de instruire a cadrelor didactice are o durată de 30 ore. Lecțiile sunt predate de specialiști în domeniul proprietății intelectuale, atât din cadrul AGEPI, cât și din exterior.
În cadrul cursului vor fi abordate problemele teoretice și practice ale elaborării și protecției creațiilor intelectuale, rolului acestor creații în dezvoltarea economică și socială, precum și necesitatea combaterii fenomenelor de contrafacere și piraterie.
Profesorii vor fi familiarizați, de asemenea, cu experiența unor țări europene în domeniul predării protecției proprietății intelectuale în licee, instrumentele și materiale informative utilizate, inclusiv accesibile online. Astfel, cadrele didactice vor avea posibilitatea de a se documenta din prima sursă despre domeniul proprietății intelectuale.
Curriculumul pentru disciplina opțională „Introducere în proprietatea intelectuală” a fost inițiat de AGEPI în anul 2016 și a fost elaborat în parteneriat cu Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova, în baza Acordului de colaborare dintre cele două instituții semnat în aprilie 2016.
Această disciplină opțională a fost inclusă în programa școlară începând cu anul de studii 2017-2018. Scopul disciplinei este promovarea cunoştinţelor în domeniul proprietăţii intelectuale în rândul elevilor din cadrul instituţiilor de învăţământ din Republica Moldova, dezvoltării unor abilități practice în domeniu, dar și sensibilizării elevilor privind importanța asupra necesității respectării drepturilor de proprietate intelectuală și a impactului negativ al fenomenelor de contrafacere și piraterie.
Elena Ivanov