Primarul orașului Cimișlia, Gheorghe Răileanu, exponent al PLDM, a obținut în iunie curent cel de-al treilea mandat, dar activitatea sa în celelalte două mandate nu a fost deloc ușoară. Gheorghe Răileanu a povestit pentru www.provincial.md că, în primul mandat, nu a tolerat corupția și soluționarea a careva probleme pe căi obscure, și a înfruntat grupările de interese, iar în rezultat s-a ales cu 5 dosare penale fabricate și peste 30 administrative.
“În primul mandat mi-am dat seama că trebuie să studiez foarte minuțios, sub toate aspectele, viața localităților din componența primăriei și de la bun început să identific cele mai importante probleme și soluțiile pentru ele. Scopul meu era clar până a fi ales în funcția de primar. Eram hotărât să consacru 4 ani orașului natal pentru a-l face competitiv cu orașele din regiune, îndeosebi cu orașul Comrat, să-i asigur un rol de lider regional, pol de creștere, locomotivă economică. Dar imediat după ce mi-am revenit din stresul de vreo 6 luni de la începutul mandatului și am înțeles de la ce trebuie să încep lucrul, mi s-au început problemele. Știind că mă bucur de stabilitate în funcție (poate de asta și am candidat la funcția de primar) m-am condus de principiile pe care le-am însușit din tinerețe. Trebuia să înfrunt niște stereotipuri psihologice din societate. N-am tolerat corupția și soluționarea a careva probleme pe căi obscure, am înfruntat grupările de interese, iar în rezultat m-am ales cu 5 dosare penale fabricate și peste 30 administrative. Am fost nevoit să mă apăr de sine-stătător și am reușit, am acumulat multă experiență care, mă ajută și acum”, a povestit primarul orașului Cimișlia.
El a spus că, în primul mandat a avut puține realizări vizibile pentru cetățeni. “Eram în opoziție față de Partidul Comunist, capii căruia îmi cunoșteau poziția din anii nouăzeci, în 1990-1991 am fost președinte al raionului Cimișlia, exponent al aspirațiilor democratice și pro-românești, periodic erau în opoziție și majoritatea consilierilor (această problemă am avut-o și în mandatul doi)”, a mai spus Răileanu.
Primarul a menționat că a preluat orașul Cimișlia cu câteva milioane de lei datorii istorice. “Pe care le-am onorat. Permanent eram amenințat prin acuzații de neglijență, de abuzuri, dar am reușit să reformez managementul asigurării cu căldură a instituțiilor publice și a populației în perioada rece a anului și am eliberat resurse financiare economisite, necesare pentru activitățile curente, pentru supraviețuire și pentru mici investiții în infrastructură. Aspectul orașului s-a schimbat spre bine prin măsuri care nu cereau careva investiții, bugetul orașului permitea pentru lucrările de amenajare doar aproximativ 25 mii lei lunar”, a explicat el.
Gheorghe Răileanu a declarat că se mândrește cu faptul că a rezistat, că a elaborat prima strategie de dezvoltare a orașului, ancorată la realități, că a elaborat Planul Urbanistic General al orașului Cimișlia, în care a introdus toate cunoștințele sale din domeniul urbanismului și doleanțele cetățenilor.
“Aici trebuie să comunic că prima mea profesie este medicina preventivă și că la facultate am avut catedra de urbanism, apoi am mai făcut și specializări în instituții bune din Rusia. Altă realizare importantă a fost că, împreună cu președintele raionului de atunci d-l Andrei Vacarciuc, am reușit să instalăm în orașul Cimișlia sediul Agenției de Dezvoltare Regională Sud (se preconiza orașul Cahul)”, a mai povestit primarul de Cimișlia.
Interviul complet va fi publicat mâine.
Diana Munteanu/www.provincial.md