Omul de afaceri, Andrei Jicol, director «TRENDSETER», a participat la Gala Uniunii Scriitorilor 2017, în cadrul căreia a acordat premiul de excelență scriitorului Mircea Ciobanu, critic literar.
Contactat, Andrei Jicol a declarat că, „toți avem obligația să susținem cultura și arta în măsura posibilităților, căci prin aceste acțiuni investim în viitorul cultural al copiilor noștri!”.
Fiind întrebat dacă va mai susține și alte evenimente de acest gen, Andrei Jicol a precizat că faptul acesta nu este exclus.
„Dintotdeauna am avut o poziție civică activă, de aceea – voi participa la tot ceea ce înseamnă cultură și artă, dar și proiecte sociale!”, a mai spus Jicol.
Diana Munteanu