Joi, 6 aprilie curent, în Aeroportul Internațional Chișinău a avut loc ceremonia de inaugurare a portalurilor-monitoare de detectare a radiației, instalate atât la intrarea în țară, cât și la ieșire, cu suportul partenerilor de dezvoltare din Statele Unite ale Americii, potrivit unui comunicat de presă.
Echipamentul a fost oferit în cadrul Programului pentru „Depistarea și prevenirea cazurilor de contrabandă cu substanțe nucleare (NSDD)”, iar beneficiari sunt Poliția de Frontieră și Serviciul Vamal. Programul are drept obiectiv cooperarea în vederea prevenirii traficului ilicit de materiale nucleare și alte substanțe radioactive, prin conlucrare tehnică și metodologică, inclusiv prin instalarea sau perfecționarea unor sisteme tehnice de detectare și identificare a acestor materiale în punctele de trecere a frontierei de stat, dar și pe teritoriul Republicii Moldova.
În cadrul evenimentului de inaugurare au participat Însărcinatul cu afaceri ad-interim al Ambasadei SUA în Republica Moldova Julie Stufft, șeful Poliției de Frontieră Fredolin Lecari, Directorul General al Serviciului Vamal Vitalie Vrabie, reprezentanți ai Departamentului pentru Energie al SUA, precum și ai altor instituții cu atribuții în domeniul prevenirii pericolului radiologic și nuclear.
În alocuțiunea sa, domnul Fredolin Lecari a mulțumit poporului american pentru suportul consistent acordat Republicii Moldova în asigurarea securității frontierei de stat, care prin implementarea cu succes a Programului dat, s-a contribuit esențial la îmbunătățirea cooperării tehnologice și metodologice între autoritățile de resort naționale. ”La moment, Guvernul SUA este unul din principalii parteneri ai Poliției de Frontieră în ceea ce privește asistența oferită prin intermediul proiectelor și programelor de asistență financiară pentru garantarea unei frontiere sigure”, a conchis șeful Poliției de Frontieră.
La rândul său, Directorul General al Vămii, Vitalie Vrabie a dat asigurări că autoritatea vamală este angajată plenar, prin prisma competențelor atribuite, în toate acțiunile de prevenire și combatere a traficului cu materiale radioactive și nucleare. ”Provocările actuale legate de pericolul proliferării armelor de distrugere în masă, ne impun să adoptăm o abordare proactivă în tot ceea ce ține de identificarea unor măsuri viabile de prevenire a potențialelor riscuri care ar putea atenta la securitatea cetățenilor.”, a mai declarat șeful Vămii.
Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA în Republica Moldova Julie Stufft a subliniat importanța parteneriatului dintre Statelor Unite ale Americii și Republica Moldova pentru a sprijini neproliferarea și prevenirea traficului ilicit de materiale nucleare si radioactive. Dumneei a multumit Serviciului Vamal al Republicii Moldova și Departamentului Poliției de Frontieră pentru cooperarea lor în aceste eforturi, în particular observând profesionalismul personalului și dezvoltarea unor experți calificați în domeniul detectării materialelor radiologice si nucleare. De asemenea, Dumneaei a mentionat ca parteneriatul dintre Departamentul de Energie al SUA si Guvernul Republicii Moldova in acest domeniu va continua, si ca eforturile noastre comune va asigura securitatea Moldovei, Europei și întregii lumi.
În continuare, cei prezenți au asistat la o simulare de depistare a materialelor radioactive cu ajutorul sistemelor fixe de detectare a radiațiilor, care vor fi gestionate de către angajații Serviciului Vamal. Totodată, în spațiul de parcare al zonei VIP, reprezentanții Poliției de Frontieră au simulat o acțiune de identificare a substanțelor radioactive într-un mijloc de transport, fiind prezentate metodele de lucru cu sistemul mobil de detectare a radiațiilor.
Notă: Din 2014 până în prezent, Poliția de Frontieră a primit șase mijloace de transport de model Fiat Ducato, cu sisteme mobile de detecție, accesorii și piese de schimb, precum și realizate, în comun cu experți internaționali, un șir de instruiri pentru utilizarea eficientă a echipamentului primit. La fel, au fost donate mostre de substanțe radioactive și nucleare, pentru a fi folosite în exercițiile practice, iar în Sectorul Poliției de Frontieră ”Aeroportul Internațional Chișinău”(zona VIP, intrarea de serviciu, zona plecări, zona de control al bagajelor) au fost instalate portaluri-monitoare de detectare a radiației. Valoarea totală a echipamentului pentru prevenirea și depistarea substanțelor radioactive și nucleare este de aproximativ 2 665 000 dolari SUA.
Diana Munteanu