Marcel Spatari, ministrul Muncii și Protecției Sociale, în această săptămână, a fost în patru vizite în teritoriu — la Ialoveni, Telenești, Cimișlia și Florești, unde a discutat despre implementarea politicilor de asistență socială la nivel local, informează PROVINCIAL.
„Intenția noastră comună este clară: să fortificăm sistemul de asistență socială.
Iar pentru asta, mai multe reforme sistemice sunt necesare:
– să recunoaștem competențele asistenților sociali comunitari prin oferirea unui parcurs profesional, creșterea remunerării, digitalizare, formare profesională;
– să asigurăm o finanțare sustenabilă a serviciilor sociale de tip asistență personală, asistență parentală profesionistă sau asistență familială, inclusiv prin crearea unui cadru juridic special pentru persoanele care prestează astfel de servicii;
– să coordonăm mai bine lucrul la nivel local și la nivel central în domeniul politicilor naționale de asistență socială, ca de exemplu ajutorul social, eventual prin reformarea direcțiilor de asistență socială în servicii desconcentrate;
– să dezvoltăm serviciile de protecție a copiilor, inclusiv prin angajarea specialiștilor în comunități;
– să implicăm asistența socială în programele de reducere a vulnerabilității energetice, pentru a asista familiile să se înregistreze în sistemul informațional care va fi lansat în octombrie;
– să clarificăm atribuțiile autorităților publice locale în domeniul politicilor sociale, al serviciilor și asistenței sociale și să promovăm standardele minime de calitate, normativele și acreditarea serviciilor sociale” – a declarat oficialul.
Ministrul a precizat că în timpul apropiat vor fi anunțate mai multe măsuri sociale anti-criză, precum creșterea salariilor, alocații pentru pensionarii cu venituri mici, creșterea indemnizației minime pentru îngrijirea copilului. Aceste măsuri vor fi însoțite de schimbări sistemice care să îmbunătățească funcționarea asistenței sociale în țara noastră.