
Spiritul de solidaritate și empatie a unit elevii din instituțiile de învățământ din raionul Sîngerei, care au participat activ la Campania Națională „O scrisoare poate ține loc de o îmbrățișare”, inițiată de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova.
Acțiunea este dedicată susținerii morale și emoționale a copiilor din Ucraina, în contextul împlinirii a patru ani de la declanșarea invaziei Federației Ruse împotriva Ucrainei.
Elevii din instituțiile de învățământ din raion au redactat scrisori adresate copiilor din Ucraina, exprimând mesaje de încurajare, speranță, pace și prietenie. Prin aceste rânduri sincere, tinerii au demonstrat că valorile umane fundamentale – bunătatea, solidaritatea și respectul pentru demnitatea umană – sunt cultivate prin educație și implicare activă.
Scrisorile au fost elaborate în limba maternă, cu traducere în limba ucraineană sau engleză, conform recomandărilor metodologice, fiind colectate la nivel instituțional și transmise autorităților competente pentru a ajunge la destinatari. Prin intermediul partenerilor implicați, mesajele elevilor din raionul Sîngerei vor fi făcute cunoscute copiilor din Ucraina, ca un gest simbolic de sprijin și prietenie.
Cadrele didactice au asigurat coordonarea activităților, încurajând reflecția și dialogul despre importanța empatiei, a comunicării sincere și a solidarității în momente dificile. Activitatea a avut un puternic caracter educativ, contribuind la formarea unei generații responsabile și sensibile la realitățile din jur.
Consiliul raional Sîngerei apreciază implicarea activă a elevilor și a profesorilor în această campanie și își reafirmă angajamentul de a susține inițiativele care promovează valorile umane, coeziunea socială și educația prin exemplu.























