
Ofițerii de investigații au documentat activitatea ilicită a unei femei de 33 de ani, domiciliată în mun.Chișinău, specializată în comercializarea substanțelor narcotice și psihotrope pe teritoriul Republicii Moldova, în special în mun. Chișinău.
În urma investigațiilor s-a stabilit că femeia se află de 7 ani la evidența medicului narcolog ca consumator de opiacee și inclusă în programul de reabilitare și tratament în cadrul Dispensarului Republican de Narcologie. Astfel, zilnic, aceasta, primea doza de metadonă pentru consumul propriu.
Metadona este inclusă în programul de stat ca tratament farmacologic în soluționarea problemelor de sănătate a dependenței de opiacee.
De circa opt luni, femeia și-a făcut din tratament o „afacere”. Acumula dozele și ulterior le realiza altor persoane cu prețul de 250 lei pentru 20 ml de metadonă în formă lichidă. Săptămînal aceasta realiza 200 ml de metadonă, adică încasa pînă la 2500 de lei.
Astfel, în momentul tentativei de comercializare a substanței narcotice ofițerului sub acoperire, femeia a fost reținută de angajații Direcției ”Antidrog” a Inspectoratului Național de Investigații în comun cu Procuratura Buiucani.
În urma efectuării percheziției la domiciliul acesteia au fost depistați și ridicați bani proveniți din realizarea drogurilor, precum și două tuburi din plastic în care se conținea aproximativ 70 ml de metadonă. Totodată, au fost depistate și alte obiecte ce demonstrează activitatea infracțională și organizarea acesteia.
Ulterior, s-a stabilit că femeia activează și în calitate de asistent social în cadrul unei organizații specializată în reabilitarea persoanelor consumatoare de substanțe narcotice.
În acest caz a fost inițiată o cauză penală în baza art. 217/1 Cod Penal al RM. Conform legislației în vigoare persoanele culpabile de ”Circulația ilegală a substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor în scop de înstrăinare” se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 15 de ani.
Dina Roșca