Marc Latîşev, elev la Liceul “Mihail Lomonosov” din oraşul Bălţi, este un talentat sportiv cu perspective în lupta sambo. La finele anului trecut el a devenit în premieră campion european printre cadeţi (competiţia s-a disputat în luna decembrie la Istanbul). Potenţialul tehnic şi marea dorinţă de afirmare a discipolului antrenorului Valerii Memeaşchevici a confirmat-o în cadrul campionatului Republicii Moldova la lupta sambo printre juniori, cucerind locul la categoria 60 de kilograme.
E îmbucurător faptul, că sportivul din nordul Moldovei posedă în egală măsură procedee de aruncări, dar şi luxatile în lupta la parter. “În prima zi a campionatului republican şase discipoli ai Şcolii sportive specializate din oraşul Bălţi au devenit campioni ai întrecerilor, fapt care le va permite să pretindă la participare, la campionatul european de juniori şi tineret, programat în luna aprilie în Franţa. Va fi, indiscutabil, o deplasare dificilă, dar sânt sigur de talentul şi capacităţile tinerilor sportivi moldoveni”, a declarat la finele competiţiei Iulian Piatcovschi, antrenor principal al selecţionatei Moldovei de sambo.
În competiţiile feminine, s-a remarcat, în special, Dumitriţa Olevschi, elevă la Liceul Internat Republican cu Profil Sportiv, devenită campioană la categoria 56 kilograme.
După înfrîngerea surprinzătoare în cadrul campionatului oraşului Chişinău la judo, s-a reabilitat în faţa antrenorilor şi colegilor de echipă Ion Mihailov, campion al Festivalului Olimpic al Tineretului European de la Tbilisi din 2015. Ion Mihailov a confirmat potenţialul său într-o probă similară cu judo, devenind campion în turneul de sambo, juniori, la categoria 65 kilograme. Campionatul naţional printre juniori şi tineret a reunit la Centrul de pregătire a loturilor naţionale din Chişinău peste 200 de sportivi din oraşele şi raioanele republicii.
Elena Ivanov