Un grup de 19 specialiști de la diferite companii autohtone, precum și tineri absolvenți își sporesc calificarea în domeniul gastronomic, iar la finalul instruirii au șansa să efectueze un stagiu practic în Germania. Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova a dat start training-urilor organizate în cadrul Proiectului european de consolidare a încrederii între locuitorii ambelor maluri ale râului Nistru, poterivit unui comunicat de presă al CCI.
Potrivit coordonatorului proiectului din partea CCI Vasile Nicolai, bucătarii vor obține competențe ce corespund necesităților actuale ale întreprinderilor, dar și așteptărilor consumatorilor.
„Participanții la curs vor însuși noi tehnici culinare, arta carving-ului, desenului special și modelării. Astfel, ei le vor putea propune clienților produse noi, originale, fabricate după rețete speciale. Lecțiile practice vor avea loc în laboratoare dotate cu echipamente moderne. La finalul cursului participanții vor susține un examen, iar cei mai buni vor beneficia de un stagiu practic în Germania”, a precizat Vasile Nicolai.
Referindu-se la utilitatea instruirii, formatorul Nina Costovici, profesor la Școala profesională nr. 2 din Chișinău, a menționat că fiecare bucătar, cofetar sau patiser trebuie să cunoască regulile-cheie care influențează asupra calității produsului: ”Pe lângă aspectul estetic, este necesar ca bucatele să satisfacă necesitățile nutriționale ale consumatorului. Prin analiza situațiilor problematice și îndeplinirea sarcinilor practice, participanții vor fi familiarizați cu principalele principii de lucru pentru fiecare categorie de produse, vor învăța cum să combine anumite ingrediente”.
Întrebată despre așteptările pe care le are de la training, Antonia Cibotar, bucătar la pensiunea ”Hanul lui Vasile”, a spus că este interesată în special de cofetărie: ”La momentul actual le propunem clienților produse culinare, însă dorim să dezvoltăm și segmentul de cofetărie, deoarece consumatorii permanent vor să guste ceva nou. Sper să cunosc noi ingrediente, noi rețete și tipuri de produse.”
La cursul de perfecționare mai participă reprezentanți ai companiilor ”ArtProEco”, ”Gustolini”, ”Prăjitura magică”, ”Pretzel”, ”Cafenea Soltan” ș.a.
În cadrul Proiectului european de consolidare a încrederii între locuitorii ambelor maluri ale râului Nistru vor fi organizate training-uri și la filialele Bălți, Tighina și Râbnița ale Camerei de Comerț și Industrie a Moldovei. În total circa 100 de reprezentanți ai mediului de afaceri de pe ambele maluri ale râului Nistru vor beneficia de instruiri, vor participa la târguri locale, întruniri economice și stagii în Austria sau Germania.
Elena Ivanov