La 30 ianuarie curent, polițiștii din Dondușeni au fost sesizați de un bărbat de 45 de ani. El a declarat că din casă i-au fost sustrase mai multe bijuterii din aur.
La fața locului, din declarațiile victimei, oamenii legii au stabilit că la 29 ianuarie la domiciliul său, bărbatul a primit în vizită trei persoane, pe care le cunoștea de puțin timp, cu care a servit împreună băuturi alcoolice, iar a doua zi a depistat lipsa mai multor bijuterii din aur. Bijuteriile erau expuse la vedere pe un dulap din casă.
În urma măsurilor de investigații întreprinse de polițiștii din Dondușeni, în scurt timp suspecții au fost identificați, aceștia fiind locuitori ai municipiului Bălți, de 22, 39 și 49 de ani.
Fiind audiați și-au recunoscut vina și au restituit proprietarului obiectele sustrase. Pe acest caz a fost pornit un dosar penal pentru furt.
Conform legii penale, persoana vinovată, riscă amendă de până la 67 500 de lei, sau închisoare până la 4 ani.
În context, Poliția îndeamnă repetat cetățenii să nu păstreze banii, bijuteriile și obiectele de valoare la vedere, acestea vor fi întotdeauna în atenţia infractorilor, care concep diverse modalităţi pentru a le însuşi.