În cadrul şedinţei Guvernului de astăzi a fost modificată Legea bugetului de stat pentru anul 2015. Dacă până acum venitul lunar minim garantat (VLMG) constituia 765 de lei, odată cu noua modificare VLMG este de 900 de lei, informează Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei.
Astfel, odată cu majorarea VLMG, în Programul de Ajutor Social se estimează o încadrare suplimentară de circa 29 500 de familii pentru prestaţia de ajutor social, pe lângă cele 43 mii de familii beneficiare, şi de circa 130 mii de familii ce vor beneficia de ajutor pentru perioada rece a anului (APRA), comparativ cu circa 120 mii de familii, care deja şi-au stabilit dreptul de APRA pentru perioada 2015-2016.
Totodată, a fost modificată Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2015, cu scopul precizării veniturilor şi cheltuielilor bugetului asigurărilor sociale de stat, în rezultatul examinării executării bugetului asigurărilor sociale de stat pe parcursul anului curent, a analizei dinamicii contingentului de beneficiari şi a mărimilor medii precum şi ţinând cont de prognoza indicatorilor macroeconomici pentru anii 2015-2017 elaborată de către Ministerul Economiei la situaţia de 18.03.2015.
Compartimentul „Venituri” se propune a fi majorat cu 141335,9 mii lei sau de la13478315,4 mii lei mii lei până la 13619651,3 mii lei.
Compartimentul „Cheltuieli” se propune a fi precizat de la 13566472,8 mii lei până la13670598,1 mii lei sau prin majorare cu 104125,3 mii lei.
Astfel, transferuri de la bugetul de stat pentru acoperirea deficitului bugetului asigurărilor sociale de stat, care se propune a fi precizate de la 1162815,8 mii lei până la 1062815,8 mii lei sau prin micşorare cu 100000,0 mii lei.
Diana Munteanu