Cabinetul de miniștri a aprobat, în cadrul ședinței de ieri, lista grădinițelor care vor beneficia de suport financiar din partea Guvernului României pentru renovarea infrastructurii și asigurarea condițiilor optime de funcționare. În total vor fi modernizate 83 de grădinițe.
În acest sens, Executivul de la București va oferi trei milioane de euro, sub formă de ajutor financiar nerambursabil, iar Guvernul Republicii Moldova va veni cu o contribuție suplimentară de patru procente din sumă.
Resursele financiare acordate vor fi utilizate pentru modernizarea sistemelor de încălzire a grădiniţelor, schimbarea ferestrelor şi acoperişurilor blocurilor de studii, procurarea mobilierului nou şi a echipamentelor necesare, precum şi pentru amenajarea terenurilor de joacă pentru copii. Totodată, vor fi deschise două grădinițe noi, în localitățile Băcioi și Sîngera din municipiul Chișinău.
„Relaţiile cu vecinii sunt foarte importante, atât cu România, cât şi cu Ucraina. Atunci când ne este mai greu, vecinii ne ajută, aşa cum a demonstrat-o România şi anul trecut, fapt pentru care le mulţumim”, a declarat în context Pavel Filip.
În perioada 2014 – 2016 au fost alocate 23 de milioane de euro pentru repararea şi remobilarea a 832 grădiniţe din toate raioanele ţării.
Diana Munteanu