Fostul şef al Biroului de probaţiune sect.Botanica şi fostul său consilier superior din cadrul aceluiaşi oficiu au fost condamnați la cîte 5 ani închisoare, amenzi a cîte 120 mii lei şi privarea de dreptul de a ocupa funcţii publice timp de 7 ani. Despre aceasta anunță Procuratura Anticorupţie.
Sentinţa a fost dictată de magistraţi după ce procurorii au demonstrat vinovăţia celor doi de comiterea coruperii pasive – infracţiune comisă pe cînd activau în calitate de şef al Biroului de probaţiune sect.Botanica şi, respectiv, consilier superior din cadrul aceluiaşi oficiu. Prin aceeaşi sentinţă, instanţa de judecată a dispus, în privinţa Şefului Biroului de Probaţiune Botanica, suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de probă de 2 ani, iar subalternul acestuia a fost luat sub strajă din sala de judecată.
Funcţinarii au fost reţinuţi de procurorii anticorupţie şi ofiţerii CNA în primăvara anului trecut, după ce au pretins şi primit de la o persoană 200 euro pentru eliberarea unui certificat confirmativ privind executarea pedepsei penale prin muncă neremunerată în folosul comunităţii şi pentru nedepunerea demersului în instanţa de judecată despre înlocuirea pedepsei cu închisoare. În cadrul urmăririi penale, învinuiţii au fost eliberaţi din funcţie.
Sentinţa este cu drept de atac în modul stabilit de lege.
Diana Munteanu