Aglomeraţia şi agitaţia din transportul public de pasageri, pieţele din ţară și centrele comerciale, oferă oportunitate reală hoţilor din buzunare de a acționa și a-și îmbunătăți starea materială, beneficiind de neatenţia unor persoane, care nu-și supraveghează sau nu-și asigură securitatea bunurilor personale.
Pentru a nu deveni victima „hoţilor din buzunare” Poliția recomandă:
– aşteptînd transportul public în staţii aglomerate, daţi dovadă de vigilenţă şi atenţie faţă de comportamentul persoanelor din preajmă;
– evitaţi să păstraţi banii în buzunarele din spate ale hainelor sau bagajelor, fiindcă sînt nişte locuri vulnerabile şi accesibile pentru hoţi, îndeosebi la urcarea şi coborîrea din mijloacele de transport public;
– aşezaţi-vă cît mai aproape de conducătorul auto sau lîngă alţi pasageri care inspiră încredere, dacă circulați la ore tîrzii sau sînt puţini călători;
– evitaţi să citiţi în mijloacele de transport în comun, deoarece atenţia în aceste momente este diminuată şi există riscul de a deveni victima hoţilor din buzunare;
– atrageţi atenţia la genţi şi buzunarele în care sînt păstraţi banii, îndeosebi atunci, când este aglomeraţie în jur;
– evitaţi conversaţiile cu persoane necunoscute, hoţii care fură din genţi şi buzunare lucrează în grup, iar rolul unuia dintre ei este de a sustrage atenţia pe timpul cât altul acţionează;
– dacă aveţi asupra dumneavoastră sume mari de bani, nu le număraţi în public sau în stradă, chiar şi atunci când persoanele vă sînt cunoscute;
– cînd efectuaţi diverse plăţi, nu scoateţi toţi banii pe care-i dețineţi, decît suma de care aveţi nevoie;
– închideți fermoarele genţilor şi poşetelor;
– nu lăsați genţile sau portmoneele în coşuri, pe cărucioare sau peste mărfurile cumpărate;
– verificați imediat geanta sau portmoneul după ce ați fost bruscat sau înghesuit;
– păstrați banii, actele personale şi cheile de la casă separat.
Reiterăm, dacă ați devenit victima unui hoț, încercaţi să reţineţi cât mai multe semnalmente ale autorului: înălţime, trăsături ale feţei, semne particulare, vestimentaţie, particularităţi în vorbire sau comportament şi sesizaţi, imediat Poliţia la numărul de telefon 902.
Fiţi prudenţi , oriunde vă aflaţi !
Diana Munteanu