Pe data de 7 octombrie Ministrul Transporturilor șI Infrastructurii Drumurilor dl. Iurie Chirinciuc a participat la o întrunire menită să informeze populația cu privire la decizia Ministerului de a suplini ruta Puhoi-Chișinău cu noi unități de transport. La evenimentul desfășurat în satul Puhoi, raionul Ialoveni au mai fost prezenți președintele raionului Ialoveni dl. Anatolie Dimitriu, primarul de Puhoi dl. Petru Frunză, alți reprezentanți ai autorităților locale și raionale și circa 400 de locuitori ai satului.
Primarul a menționat că suplinirea rutei este o mare realizare pentru locuitorii satului Puhoi, deoarece lumea este nemulțumită de serviciile operatorilor cursei Văratic-Puhoi-Chișinău care tranzitează localitatea având de cele mai multe ori majoritatea locurilor ocupate.
„Din numele primăriei și a locuitorilor satului Puhoi vreau să exprim sentimentele noastre de recunoștință noii echipe a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor și d-lui ministru Iurie Chirinciuc care s-a implicat personal de fiecare dată când i-am solicitat ajutorul oferindu-ne toată susținerea necesară pentru suplinirea acestei rute”, a mai spus dl Petru Frunză.
Potrivit informațiilor oferite de primăria Puhoi, agentul economic care va gestiona noile unități de transport va oferi reduceri de 33 la sută la prețul biletelor de călătorile pentru circa 1500 pensionari ai localității, 650 de elevi și circa 100 de angajați ai liceului din localitate și grădiniței. Iar famiiile care au un bolnav țintuit la pat și participanții războiului de pe Nistru vor putea călători GRATUIT la Chișinău tur-retur.
Ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor dl. Iurie Chirinciuc a accentuat că interesul cetățeanului și, în cazul dat, al pasagerilor este o prioritate absolută pentru noua echipă a ministerului iar agenții economici care vor susține la modul practic această politică socială în transport se vor bucura de un tratament special.
„Vrem ca toți oamenii să înțeleagă că ministerul va prefera să lucreze cu agenții economici care vor demonstra că înțeleg realitățile zilei de astăzi și situația dificilă a cetățenilor noștri, precum și faptul că transportul este un serviciu public în care confortul și siguranța pasagerilor trebuie să fie pe primul plan” – a spus dl. Iurie Chirinciuc.
Președintele raionului Ialoveni dl. Anatolie Dimitriu a menționat prestația foarte bună a echipei domnului Iurie Chirinciuc în soluționarea problemelor de transport ale locuitorilor comunei Puhoi apreciind promtitudinea acțiunilor funcționarilor MTID și buna conlucrare cu autoritățile de nivel raional și local.
Spre sfârșitul părții oficiale a reuniunii dl. ministru al Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor a verificat cele două autocare care vor deservi ruta Puhoi-Chișinău-Puhoi, a discutat cu șoferii acestora și a răspuns la întrebările oamenilor prezenți la eveniment.
Serviciul de presă al MTID notează că Ministerul a mers în întâmpinarea călătorilor din localitatea Puhoi luând drept suport Codul 150 al transporturilor rutiere care stipulează că în zilele cu flux sporit de călători conducătorul autogării are dreptul să implice suplimentar vehicule ale operatorilor de transport. Noile unități de transport vor circula pe traseul Puhoi-Chișinău-Puhoi până la 1 ianuarie 2016, timp în care se vor face ajustările necesare la regulamentul trasporturilor auto de călători.