După efectuarea unui şir de măsuri speciale de investigații, angajaţii Serviciului securitate, în comun cu serviciile regim și supraveghere, pază şi escortă din cadrul Penitenciarului nr.18-Brănești, au contracarat o tentativă de introducere a substanțelor interzise în detenție.
Potrivit DIP, la 25 octombrie 2016, în jurul orei 20:00, angajații care se aflau în ambuscadă, au observat doi tineri cu un comportament suspect care, având niște obiecte în mână, se apropiau de zona interzisă a instituției.
Cele două persoane, cu vârstele de 22 și respectiv 23 de ani, au fost stopate de angajați în momentul în care se apropiau de gardul penitenciarului.
La cerinţele legitime ale angajaților Penitenciarului nr.18-Brănești de a preda obiectele ce le deţin asupra lor, bărbații au predat benevol câte trei obiecte cilindrice, învelite cu bandă adezivă.
În interiorul celor șase obiecte, a fost depistată o substanţă vegetală verde, fărâmiţată, cu miros specific de marijuana, cu masa totală de aproximativ 0,5 kg.
Imediat a fost anunţată grupa operativă a Inspectoratului de Poliţie Orhei, care s-a deplasat la fața locului pentru a documenta cazul, a prelua substanța pentru efectuarea expertizei şi a acumula toate probele necesare iniţierii unei cauze penale.
Menționăm că, realizarea acestei acţiuni a fost posibilă datorită măsurilor speciale întreprinse în urma evaluării informaţiei operative de către angajații Serviciului securitate al Penitenciarului nr.18-Brănești.
Elena Ivanov