„Reamintim că, conform legislației, bugetul municipal pentru anul 2017, trebuia să fie adoptat nu mai târziu de data de 10 decembrie 2016. Deja e luna aprilie, dar proiectul nu a fost încă examinat în lectura a doua și nu au fost aprobate taxele locale.
Conducerea primăriei a ignorat solicitarea fracțiunii PSRM privind convocarea ședinței extraordinare a Consiliului municipal, cu care consilierii socialiști s-au adresat către primar pe data de 5 aprilie.
Primarul general, Dorin Chirtoacă a ordonat să se convoace ședința CMC pe data de 11 aprilie, dar pe ordinea de zi au fost incluse în cea mai mare parte problemele funciare, care de multe ori poartă un caracter corupt”, au menționat consilierii socialiști.
Liderul fracțiunii PSRM în CMC, Ion Ceban a declarat în cadrul briefingului din 11 aprilie, că neaprobarea bugetului municipal subminează autoritatea și complică activitataea multor instituții, subdiviziuni ale primariei.
Potrivit lui, includerea de către primar a problemelor funciare pe ordinea de zi, urmărește interese de grup sau private ale familiei primarului sau a reprezentanților Partidului Liberal.
În special, la briefingul de ieri (http://socialistii.md/sociali
Ion Ceban a îndemnat celelalte fracțiuni din Consiliul municipal să boicoteze de asemenea, această ședință a CMC până când pe ordinea de zi nu va fi introdus spre examinare proiectul bugetului și aprobarea taxelor locale.