Președintele țării a primit în audiență cîteva zeci de persoane din diverse raioane ale țării care i-au comunicat problemele cu care se confruntă.
Potrivit unui comunicat de presă, problemele abordate de oameni în cadrul discuțiilor cu șeful statului au fost cu caracter social, juridic, educațional, solicitări de ajutor material, de acordare a spațiului locativ, probleme cu privire la pensii și indemnizații, acordarea ajutorului pentru rezolvarea problemelor de sănătate, ș.a.
Președintele Republici Moldova a declarat că astfel de subiecte au fost abordate de cetățeni și în cadrul vizitelor pe care le-a întreprins în opt raioane ale țării, menționînd că fiecare petiție și solicitare este examinată și sînt întreprinse toate măsurile pentru soluționarea acestora în termeni rezonabili.
Menționăm că în ultimele 2 luni, a crescut semnificativ numărul petițiilor scrise în adresa Președintelui țării, fiind înregistrate peste 1342 de adresări pe subiecte diferite.
Diana Munteanu