Ore mai interesante, condiții mai bune în școli și mai mult timp liber pentru activitățile preferate – acestea sînt dorințele exprimate de un grup de copii din clasele primare de la mai multe licee din capitală, care au fost azi în vizită la ministrul Educației, Maia Sandu.
Copiii i-au povestit ministrului ce le place și ce nu le place la școală și ce ar schimba ei în sistemul de învățămînt dacă ar deveni ministru al educației.
În timp ce unii au spus că ar majora numărul zilelor de vacanță, alții afirmă că vor să studieze cît mai mult.
„Dacă elevul nu ar avea teme pentru acasă, cred că ar lipsi motivarea de a mai face ceva după ce revenim de la școală”, a spus Sergiu Ceban, elev la Liceul Teoretic „Ion Creangă” din Chișinău.
O altă elevă, Ilinca Ciocanu, de la Liceul „Mircea Eliade” a propus ca elevii din clasele primare să nu aibă ghiozdane, iar manualele și caietele să rămînă la școală într-un dulap separat pentru fiecare elev.
Copiii au salutat inițiativa Ministerului Educației de a înlocui, de la 1 septembrie 2015, notele din clasele primare cu descriptori și și-au exprimat regretul că nu vor beneficia de această oportunitate.
Maia Sandu i-a informat pe copii că, potrivit prevederilor planului-cadru pentru anul de studii 2015-2016, a fost redusă durata estimată în care elevii din clasele primare trebuie își pregătească temele de acasă. Astfel, timpul alocat pregătirii temelor pentru acasă nu trebuie să depășească o oră.
Ministrul le-a dat asigurări copiilor că toate propunerile înaintate de ei vor fi luate în calcul la elaborarea viitoarelor documente care vizează școala primară. Maia Sandu i-a îndemnat pe copii să investească cît mai mult timp în lecturi și să-și urmeze pasiunile. „Studiile îți oferă oportunitatea să ajungi unde îți dorești, să descoperi locuri noi, oameni interesanți și să îți asiguri un viitor cît mai frumos”, a spus ministrul.
De asemenea, Maia Sandu le-a reamintit copiilor cît de important este, atît pentru profesori, părinți, dar și copii, să avem o comunicare pozitivă, respectuoasă și explicită.
Elena Ivanov
S-au dus să-i vadă … coa*ele?