La sfârșitul săptămânii trecute, Penitenciarul nr. 5 – Cahul a fost vizitat de către scriitorul şi eseistul român Vasile Ernu, care a petrecut cu douăzeci de deţinuţi o lecţie deschisă, făcând o prezentare şi donaţie de carte pentru biblioteca instituției.
Turneul de lecturi şi discuţii cu deţinuţii penitenciarelor din Republica Moldova a fost prilejuit de apariţia celui de-al doilea volum al Micii trilogii a marginalilor „Bandiții”.
În cadrul evenimentului, Vasile Ernu a ţinut un discurs prin care a descris cărţile recent lansate, sugerând deţinuţilor să citească mai mult şi să cunoască operele literaturii româneşti şi universale.
În urma desfăşurării acestei activităţi educative, biblioteca penitenciarului s-a îmbogăţit cu 70 (şaptezeci) de unităţi de carte.
Totodată, deţinuţii care au asistat în sală au rămas plăcut surprinşi de acest gest frumos al scriitorului, făcându-i promisiuni că vor citi neapărat din cărţile donate de acesta.
Evenimentul a avut loc în cadrul celei de-a doua ediţii a MOLDOX – Festivalul Internaţional de Film Documentar pentru Schimbare Socială ce se va desfăşura la Cahul, în perioada 23-28 septembrie 2017.
Dina Roșca