
La sigur, ți s-a întâmplat să cauți cu disperare un iepuraș sau un ursuleț de pluș, vechi și decolorat, dar fără de care micuțul tău nu poate să adoarmă sau nu vrea să meargă la grădiniță. Nu e un moft, e ceva cât se poate de firesc, pentru că jucăriile au un rol extrem de important în viața copiilor. Acestea îl ajută să descopere lumea, să-și dezvolte abilitățile, să-și cunoască și să-și valideze emoțiile și să se adapteze unor noi circumstanțe. În rândurile de mai jos, îți povestim cum să alegi cele mai potrivite jucării pentru copii, astfel încât să-i stimulezi micuțului tău curiozitatea și dorința de a învăța.
Ce sunt jucăriile educative
Dacă te gândești că o jucărie educativă trebuie să fie neapărat super sofisticată, cu multe funcții complicate și foarte scumpă, te înșeli. Jucăriile educative pot fi și simple, și sofisticate, și scumpe, dar și foarte accesibile. Ce sunt, de fapt, jucăriile educative? Ei bine, sunt acele jucării concepute pentru a-l ajuta pe copil să-și dezvolte anumite abilități prin joc.
Ce beneficii oferă jucăriile educative
Toată lumea știe că joaca e modul prin care copiii descoperă lumea, se dezvoltă și învață lucruri noi. Pe lângă faptul că îi fac pe copii să se simtă bine și să petreacă timpul plăcut jucându-se singuri ori cu membrii familiei, jucăriile educative vin la pachet un șir de alte beneficii:
-
ajută la dezvoltarea senzorială (simțul văzului, auzului, simțul tactil);
-
dezvoltă motricitatea fină;
-
ajută la dezvoltarea coordonării mână-ochi;
-
ajută copilul să se orienteze în spațiu;
-
stimulează independența și încrederea în sine;
-
stimulează creativitatea și dorința de învățare.
Jucăriile educative VS jucării obișnuite
Adevărul e însă că aproape orice jucărie poate fi educativă. Ceea ce contează e modul în care o vei folosi în jocul cu micuțul. Să luăm un exemplu clasic – un ursuleț de pluș. Dacă o să-i oferi copilului un ursuleț de pluș, cel mai probabil, după 15 minute, copilul își va pierde interesul și va căuta o nouă jucărie. Dacă însă o să te așezi lângă copil și o să-i propui mai multe scenarii de joc: să numiți fiecare parte a corpului ursulețului și copilul să arate și el unde e piciorul și unde e urechea; jocuri de rol, ursulețul să vorbească, să spună dacă e trist sau e vesel și să-l întrebe și pe copil cum se simte și alte activități captivante, atunci s-ar putea ca micuțul tău să devină de nedespărțit de acel ursuleț. În acest caz, un simplu ursuleț de pluș devine o jucărie educativă în toată legea.
Bineînțeles, e mult mai simplu să-i iei din start jucării educative precum diferite seturi de joacă, pentru că acestea sunt special gândite astfel, încât să stimuleze curiozitatea copilului și să-l facă dornic să învețe lucruri noi.
Jucării pentru copii care stimulează curiozitatea și dorința de a învăța
Pentru primele luni de viață, cele mai potrivite jucării sunt acelea care stimulează văzul și auzul. Așa că poți lua cu încredere un carusel muzical de la Premaman. Acesta se fixează cu ușurință deasupra pătuțului și include câteva jucării mici de pluș, care atrag atenția și relaxează bebelușul înainte de somn. O alegere excelentă sunt și saltelele de activități de la Skip Hop sau Bright Starts.
Jucăriile zornăitoare și inelele gingivale
O alegere potrivită pentru bebeluși sunt și inelele gingivale din cauciuc 100% natural. Micuțul învață să le apuce și să le țină strâns. În plus, deprinde coordonarea mână-gură. Jucăriile zornăitoare îi stârnesc curiozitatea pentru sunete și îl ajută să înțeleagă legătura cauză-efect dintre mișcarea jucăriei și emiterea sunetului. Poți alege o jucărie zornăitoare cu inel gingival inclus de la Premaman. Ori un titirez din lemn zornăitor, care stimulează auzul, văzul și coordonarea. Și Jollein pune la dispoziția părinților o varietate mare de jucării zornăitoare și pentru dentiție: inele gingivale din lemn, cu animăluțe croșetate; inele din cauciuc și din silicon; jucării zornăitoare textile în formă de animăluțe și jucării zornăitoare, care să prind la mână.
Jucăriile de baie
Jucăriile de baie funcționează și ele foarte bine. Băița nu mai e la fel de stresantă, devenind un moment relaxant și distractiv. Ia un set de jucării de baie de la Premaman, care contribuie la dezvoltarea abilităților motorii și stimulează imaginația copilului.
Cuburile și sortatoarele
Cuburile, sortatoarele și piramidele, de asemenea, stimulează curiozitatea și dorința de a învăța încă de la cea mai fragedă vârstă. Cu arcada curcubeu Crazy Colors, bebelușul își dezvoltă coordonarea ochi-mână, imaginația și învață culorile. Iar sortatoarele stimulează simțurile, motricitatea fină și logica bebelușului. De exemplu, cilindrul sorter Shape Box de la Premaman include piese de diferite forme și culori, astfel te va ajuta să-l înveți pe cel mic să sorteze obiectele după forme sau nuanțe. În plus, este din lemn de calitate, fiind 100% sigur pentru copii. Și sortatorul din lemn Gravity Cosmic Blue de la Petite&Mars este o alegere foarte bună. E confecționat din lemn de ceai și are un design ergonomic, comod pentru copilași. Dispune de un bloc de sortare cu 4 fețe pentru învățarea formelor geometrice (triunghi, stea, pătrat, romb, cerc) și include în total 12 piese colorate de diferite forme. Această jucărie îmbunătățește coordonarea ochi-mână, recunoașterea formelor și culorilor, prin raporturile de tip cauză-efect.
Măsuțele de activități și seturile de joacă
Măsuța din lemn cu activități de la Premaman – Little Savane include un circuit cu tigru din lemn, 3 abacuri, roți dințate și 3 jocuri muzicale. Această măsuță este un spațiu de joacă interactiv, gândit pentru a stimula curiozitatea și dezvoltarea motoricii fine a copilului începând cu vârsta de 18 luni.
Foarte utile pentru stimularea curiozității sunt și bucătăriile, seturile cu instrumente, seturile cu produse alimentare, căsuțele pentru păpuși și alte obiecte în miniatură, care reprezintă copiile fidele ale obiectelor din casă (mașini de spălat rufe, toastere, veselă). Acestea îi provoacă pe copii să joace roluri de adulți și să imite anumite activități (gătit, spălat, reparat etc.)
Puzzle-urile și seturile de construcție
Puzzle-urile și seturile de construcție stimulează curiozitatea și imaginația copilului, îl ajută să-și dezvolte motricitatea fină, atenția, conștientizarea spațială și gândirea critică.
Jucării pentru copii – instrumentele muzicale
În magazinele de jucării pentru copii, găsești o gamă variată de instrumente muzicale pentru copii: pian cu scaun, chitare, tobe, xilofon, tamburină, maraca, acordeon. Acestea vor trezi interesul copilului pentru muzică, îl vor ajuta să-și dezvolte simțul ritmului și creativitatea.
Jucăriile-roboți
Dacă vrei să-i cultivi copilului interesul pentru lumea roboticii, alege un Mio 2.0, un robot robust, echipat cu un senzor ultrasonic, inovator, care determină distanța până la obiecte și îi permite robotului să le ocolească. De asemenea, are brațe magnetice, care îi permite să ridice diferite obiecte. Copilul se va distra de minune când îi va programa diverse mișcări, iar robotul le va executa.
Seturi științifice
Pentru copiii pasionați de robotică și tehnologie, poți alege un set științific de creare a unui robot de acțiune. Setul include un manual cu instrucțiuni, modul electronic și piese pentru asamblarea unui robot schior funcțional. Acesta stimulează îndemânarea manuală, gândirea logică și spiritul inventiv.
Pentru micuții pasionați de tot felul de experimente, poți alege cu încredere un laborator de chimie. Acest set include 200 de experimente și este conceput special pentru micii cercetători care vor să exploreze lumea chimiei prin experimente sigure, realizate cu ingrediente obișnuite din bucătărie. Este perfect pentru a învăța prin joacă despre densitate, amestecuri, aciditate și reacții acid-bază.
Setul Science&Play Anatomie include un șir de materiale sigure pentru asamblarea unui craniu uman. Acest set îl va ajuta pe copil să descopere anatomia într-o manieră interesantă și distractivă.
Seturi de creație
O alegere excelentă sunt și seturile de creație. Acestea îi vor ajuta pe micuți să-și dea frâu liber imaginației și să-și dezvolte creativitatea și independența. Poți alege un set pentru crearea florilor parfumate, un set pentru crearea parfumurilor sau un set pentru confecționarea bijuteriilor. Setul de creație cu pix 3D Start Plus Creative de la 3Doodler, de exemplu, stimulează creativitatea și imaginația, dezvoltă dexteritatea și motorica fină.
Cu cât mai multe jucării pentru copii cu atât mai bine?
Mulți părinți cred, în mod eronat, că pentru a-i ajuta pe copii să învețe mai ușor și pentru a le stimula creativitatea, e nevoie de cât mai multe jucării. De fapt, lucrurile stau cu totul altfel. Mai mult decât numărul jucăriilor contează calitatea acestora. Și când vorbim de calitate, nu ne referim doar la calitatea materialelor, ci la ce anume oferă aceste jucării pentru copii.
Prea multe jucării pot deruta copilul și-l pot împiedica să ia decizii. Pentru o dezvoltare armonioasă, copilul are nevoie de câteva jucării care să-i fie interesante. Dar atenție! Ca să-i fie interesante, adesea micuțul trebuie învățat să se joace. Alege jucării cu care copilul să se poată juca în mai multe moduri, astfel el nu se va plictisi niciodată. Așadar, alege cu inima, dar și cu mintea și transformă fiecare sesiune de joacă într-o mică lecție despre lume.



















