Astăzi la Chișinău a fost inaugurat seminarul național: „Rolul semnelor distinctive pentru dezvoltarea afacerilor”, organizat de către Agentia de Stat pentru Proprietatea Intelectuala a Republicii Moldova în colaborare cu #WIPO și care se va desfășura pe parcursul a două zile.
În debutul acestuia, Octavian Apostol, director AGEPI, a spus că, ideea acestui seminar destinat reprezentanților întreprinderilor a fost lansată în toamna anului trecut în cadrul unei întâlniri pe care a avut-o cu Directorul general al OMPI, dl Francis Gurry.
“Mă bucură faptul că OMPI a susținut inițiativa AGEPI și a contribuit la organizarea acestui seminar la Chișinău.Prin desfășurarea acestui eveniment ne-am propus să sporim gradul de informare a companiilor din Republica Moldova în domeniul utilizării activelor de proprietate intelectuală, cum ar fi mărcile, indicațiile geografice, alte semne distinctive, în calitate de instrumente pentru dezvoltarea afacerilor.De asemenea, vrem să impulsionăm reprezentanții întreprinderilor de a-și înregistra mărcile atât pe cale națională cât și pe cale internațională, ținând cont de promovarea tot mai activă a produselor autohtone pe piața Uniunii Europene”, spune directorul AGEPI.
Apostol a mulțumit experților internaționali prezenți la eveniment, Violeta Ghetu, jurist, Sectorul branduri și design, OMPI și Liliana Badea, șef Birou mărci și indicații geografice, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, precum și specialiștilor AGEPI, care, în cadrul seminarului, prezintă cele mai bune practici internaționale și europene, ce țin de înregistrarea și valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală de către întreprinderi.
Dina Roșca