Ivan Diacov, care a fost candidatul Partidului Nostru (PN) – condus de Renato Usatîi, la funcția de primar al capitalei la alegerile din 2019, îndeamnă alegătorii din Bălți să-și dea votul la 19 noiembrie pentru candidatul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Maxim Moroșan.
„Am ascultat atent interviul acordat jurnalistului A. Efremov de Maxim Moroșan. Am rămas profund impresionat! Deștept,așezat la minte, știe ce-și dorește de la viață, a cunoscut nevoia de a supravețui, spune lucrurilor pe nume,gospodar! Un astfel de om nu poate trăda! Consider, că mun. Bălți are șanse! Chem toți alegătorii mun. Bălți să voteze Maxim Moroșanu, indiferent de faptul,că este susținut de PSRM,partid compromis politic în ochii alegătorilor din Moldova. Propun actualei guvernări să-l susțină pe Maxim Moroșan, să acorde bălțenilor o șansă de a se integra în economia R. Moldova” – a scris Ivan Diacov pe pagina sa de Facebook.
Precizăm că, pentru funcția de primar de Bălți se luptă candidatul PN, Alexandr Petkov și candidatul PSRM, Maxim Moroșan.