Federaţia Sindicatelor Transportatorilor și Drumarilor din Republica Moldova se adresează repetat în legătură cu situația,” deja catastrofală, în care se află întreprinderile SA ”Drumuri” din cadrul Î.S.”Administrația de Stat a Drumurilor””, către premierul interimar al Republicii Moldova, Gheorghe Brega.
Federația susține că, Fondul Rutier, preconizat pentru întreținerea și deservirea rețelelor rutiere, se gestionează cu grave încălcări ale legislației, iar datoriile către Î.S.”Administrația de Stat a Drumurilor” constituie circa 530 mln. lei, iar olumul lucrărilor executate au fost achitate de către Ministerul Finanțelor la nivel de circa 50 la sută.
“S-au format datorii considerabile și din partea organelor publice locale, motivate prin lipsa surselor financiare. În rezultatul finanțării insuficiente, întreprinderile SA ”Drumuri”, precum și unii antreprenori, printre care și SA ”Magistrala” Bălți, au acumulat restanțe majore la salarizare începând cu lunile octombrie-noiembrie curent, precum și către furnizori, gata de a purcede la procese judiciare, ce pot provoca inclusiv și sechestrarea bunurilor materiale”, se mai spune în adresare.
De asemenea, Federația Sindicatelor Transportatorilor și Drumarilor din Republica Moldova comunică faptul că, colectivele de muncă, în prag de sărbători, rămân fără salarii, iar conducătorii SA ”Drumuri”, cu risc de a pierde credibilitatea salariaţilor și a furnizorilor, rămân față în față cu structurile de control și fiscale, care sunt indiferente față de datoriile statului către drumari, conștient sau inconștient blocând conturile și aplicând sancțiuni pentru neachitarea impozitelor, și atenționează asupra faptului că, sumele transferate pentru salarii sunt sustrase de către organele fiscale din teritorii, fiind încălcat flagrant art.144 al Codului Muncii privind plata primordială a salariilor.
“În contextul celor expuse, Federaţia Sindicatelor Transportatorilor și Drumarilor din RM consideră inadmisibilă menținerea actualei situații și avertizează Guvernul despre adresările colectivelor de muncă de a-și proteja interesele, inclusiv prin acțiuni active de protest”, conchid semnatarii adresării.
Elena Ivanov