Primarul oraşului Soroca Victor Său a primit oficial donaţia de la Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională cele 700 de containere metalice pentru colectarea deşeurilor solide, la 3 decembrie, curent. ...
Primarul oraşului Soroca Victor Său a primit oficial donaţia de la Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională cele 700 de containere metalice pentru colectarea deşeurilor solide, la 3 decembrie, curent. ...
Conducerea Primăriei orașului Orhei a decis să fie efectuate lucrări de reparație a acoperișului blocului de locuit de pe str. M. Eminescu 6. Decizia a fost luată miercuri, 2 decembrie, în ...
Ieri, doi decembrie, salvatorii au fost alertați să intervină pe strada Mihai Eminescu numărul 6 din orașul Orhei, comunică Departamentul Situații Excepționale.
La fața locului au intervenit două autospeciale, care au ...
Un moldovean a câştigat aproape un milion de lei, după ce a ghicit cele cinci numere câştigătoare. Reprezentanţii loteriei spun că nu ştiu deocamdată cine este norocosul, dar că acesta ...
Ministerul Economiei şi Agenţia pentru Eficienţă Energetică, cu sprijinul proiectului Energie şi Biomasă organizeză Gala Moldova Eco-Energetică, ceremonia de premiere a celor mai bune iniţiative în sectorul energiei regenerabile şi ...
Trei locuitori ai capitalei, cu vârstele cuprinse între 21 şi respectiv 28 ani, anterior judecaţi, au fost reţinuţi de către ofiţerii de investigaţii ai IP Botanica al Direcţiei de Poliţie ...
Conacul lui Manuc-Bey din or. Hâncești își deschide ușile pentru vizitatori. Evenimentul va avea loc la 13 decembrie, or. Hâncești, începând cu ora 12:00
Poți merge cu familia să vezi cum ...
Primul lot de mere moldoveneşti a ajuns în Statul Qatar. Anunțul a fost făcut de Ambasada Republicii Moldova în Statul Quatar, într-o postare pe o rețea de socializare.
Astfel, primul lot ...
Angajaţii IP Centru al Direcţiei de Poliţie a mun.Chişinău au depistat şi ridicat produse pirotehnice în valoare de peste 10 000 lei, de la doi bărbaţi şi o femeie, care intenţionau ...
Doi tineri din Ungheni, recent, și-au unit destinele în fața lui Dumnezeu. Cei doi s-au cununat fără nași, notează ungiul.info.
„Nu am dorit neapărat să avem naşi. Important este că ne ...



















