Secţia consultativă a Spitalului raional din Floreşti a fost jefuită. Conform datelor preliminare, jaful a fost efectuat de doi minori. Cei doi indivizi au pătruns în instituţie şi au sustras mai mulţi bani şi bunuri.
„Când am venit, accesul în spital era restricționat. Ulterior, am fost anunțată de conducerea spitalului că am fost jefuită. Ajunsă la fața locului, am găsit un haos total în cabinet, am constat, însă, ușurată, că nu mi-au fost sustrase bunuri materiale de valoare”, a declarat o victimă, potrivit Flor TV.
Oamenii legii investighează cazul pentru a stabili ce daună au adus cei doi bănuiți instituții medicale, dar și care urmează să fie pedeapsa pentru acțiunile lor.
„În noaptea de 7 noiembrie, persoane necunoscute au pătruns în interiorul instituției medicale din orașul Florești de unde au sustras bunuri materiale. În urma măsurilor speciale de investigație și de urmărire penală, în acest caz au fost identificate două persoane care se fac bănuite în acest caz. Acești au deteriorat și o parte din mobilierul instituției atunci când au încercat să intre în instituție”, a declarat ofițerul de presă din cadrul Inspectoratului de Poliție Florești, Diana Fomin.
Pe acest caz a fost inițiată procedura de urmărire penală pentru a se stabili toate circumstanțele și prejudiciul cauzat.
Sursa: stirilocale.md