Premierul Chiril Gaburici și-a anunțat demisia din funcția de prim-ministru. Un anunț în acest sens a fost făcut de șeful Executivului acum câteva clipe, în cadrul unui briefing de presă.
"Am spus ...
Premierul Chiril Gaburici și-a anunțat demisia din funcția de prim-ministru. Un anunț în acest sens a fost făcut de șeful Executivului acum câteva clipe, în cadrul unui briefing de presă.
"Am spus ...
Şapte persoane aflate în conflict cu legea au fost reținute în punctele de trecere a frontierei
Postat: vineri, iunie 12, 2015. În Actual
În rezultatul desfășurării activităților specifice în zona de competență, cu scopul de a supraveghea și controla frontiera de stat, preveni și combate migrația ilegală și infracționalitatea transfrontalieră, angajații Poliţiei de ...
Guvernul a aprobat modificarea şi completarea Fondului Rutier pe anul 2015, prin care se continuă Programul de reparaţii a drumurilor din intravilanul localităţilor.
Anexa nr. 2 la Fondul Rutier prevede, în ...
Sătenii din Puhoi au decis pe cine vor vota pe 14 iunie
Postat: joi, iunie 11, 2015. În Actual, La noi în sat
Într-un sat cu peste cinci mii de locuitori, nimeni nu râvnește la fotoliul de primar, lăsându-l pe actualul ales local să continue modernizarea localității.
În timp ce majoritatea satelor din R. ...
Alegătorii cu dizabilități de vedere vor putea vota prin intermediul plicului-șablon la alegerile locale generale din 14 iunie 2015
Pentru a asigura persoanelor cu dizabilități de vedere posibilitatea de a-şi exercita ...
Operaţiune de salvare spectaculoasă în capitală. Serviciul 901 a fost alertat pentru a fi adusă pe mal, în siguranță o căprioară. Din circumstanțe necunoscute, animalul a ajuns pe o porțiune de ...
Peste 30 de copii din comunitățile beneficiare ale Proiectului Energie și Biomasă, etapa a II, profită de un sejur la Tabăra de Vară ENERGEL (ediția a IV-a), organizată, în perioada ...
În cadrul şedinţei de ieri a Cabinetului de miniştri, a fost aprobat proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Codului Muncii al Republicii Moldova. La baza elaborării proiectului vizat au ...
Grădinița de copii nr. 8 din orașul Orhei este una din cele 400 din instituții de învățământ din țară, care se repară din contul resurselor financiare ale Guvernului României, ce ...
Procurorii au obţinut o sentinţă de condamnare în cazul a doi afacerişti care au însuşit ilegal peste 14 milioane de lei.
Potrivit materialelor dosarului, în intervalul anilor 2006 – 2008, sub ...



















