Premierul Chiril Gaburici și-a anunțat demisia din funcția de prim-ministru. Un anunț în acest sens a fost făcut de șeful Executivului acum câteva clipe, în cadrul unui briefing de presă.
“Am spus ieri că voi veni în fața Dumneavoastă cu declarații. Consider că toți cetățenii sunt egali în fața legii, iar justiția este una pentru toți. Cred că un Prim-ministru, la fel ca orice cetățean al Republicii Moldova trebuie să sprijine o anchetă obiectivă și transparentă și să beneficieze de aceasta. Îmi pare rău că am lăsat subiectul cu prezența sau absența unei diplome să capete conotații diferite și să fie folosit drept instrument pentru jocurile politice. Totuși, am insistat ca organele de drept să înceapă să își facă meseria, până să comentez eu. Nu mi-am dorit să alimentez scenarii instrumentate.
Vreau să fac astăzi un anunț fără precedent în Republica Moldova. Vreau să îmi anunț demisia. Consider că odată cu aceasta, nu va exista suspiciunea că ancheta nu s-a desfășurat corect și transparent, iar subiectul diplomei mele, de fapt lipsit de importanță obiectivă în contextul situației economice actuale a Republicii Moldova, va fi scos de pe ordinea de zi. Astfel, opinia publică se va focusa pe problemele reale ale țării.
În același timp, în sistemul creat în țară, acum, un manager nu are putere și mână liberă în funcția de Prim-ministru. Iar eu, odată cu cele 3 priorități stabilite și planul de acțiuni formulat, am nevoie de acces la instrumentele necesare și voință politică din partea tuturor partidelor atât din cadrul coaliței, dar și din opoziție, pentru a schimba cursul țării.
Am vorbit deja despre situația băncilor, sistemului de asigurări, despre situația generală din economie și țară. Cred că nu putem mima reforme și sunt necesare acțiuni urgente și concrete pentru a redresa lucrurile. În caz contrar devenim complici și prizonieri ai situației actuale.
Fac acum un apel către liderii coaliției să vadă în demisia mea un pas înainte, un start imediat al formării unei noi majorități parlamentare și a unui nou guvern. Îmi doresc să se pună la baza noului program de guvernare lupta cu corupția, depolitizarea tuturor instituțiilor, precum și securizarea sistemului financiar-bancar. Îmi mai doresc ca inițiativele Guvernului, a echipei mele, să fie urmate, pentru binele și prosperarea Republicii Moldova. Sper că demisia mea va însemna pentru coaliție, apariția unei noi majorități parlamentare, de data asta stabile.
Vreau să mulțumesc pentru încredere coaliției care m-a desemnat și partidelor care m-au votat și m-au susținut. Vreau să mulțumesc partenerilor de dezvoltare pentru suportul generos acordat Republicii Moldova și cetățenilor ei și să mulțumesc întregului cabinet de miniștri pentru muncă și dăruire. Vreau să mulțumesc echipei cu care am luptat la sânge, uneori cu morile de vânt.
Nu în ultimul rând vreau să mulțumesc cetățenilor Republicii Moldova și să îi asigur că gestul meu nu este un pas înapoi, ci un pas înainte pentru țară, iar cele 3 luni ale mele în Guvern au asigurat, prin lansarea mai multor inițiative zdruncinarea sistemului. Sper că acum va fi posibilă în regim de urgență repornirea motoarelor și evitarea unei crize politice și guvernamentale.
Vreau să vă asigur că indiferent ce voi face în continuare, voi rămâne un susținător al modernizării și dezvoltării Republicii Moldova. Realizez care au fost jocurile politice și înțeleg imaginea care s-a lăsat creată în jurul meu. Nu m-am împotrivit și nu am construit drept răspuns, la rândul meu, scenarii sau campanii de PR. Nu mi-am dorit să alimentez jocuri străine. Am venit în fruntea Executivului să muncesc și să livrez rezultate și împreună cu echipa mea – asta am făcut.
Totul este de fapt foarte simplu. Valoarea obiectivă a oricărui om nu crește odată cu laudele meritate sau goale aduse lui și nu scade odată cu mizeria turnată pe nedrept pe el. Valoarea obiectivă a oricăruia dintre noi este direct proporțională cu omenia și urmele frumoase lăsate în spate. Iar urme frumoase eu am destule și voi continua să le construiesc.
Sunt împăcat cu mine și deciziile luate în fiecare moment din viața mea. Ele m-au făcut cine sunt astăzi. Sunt conștient că gestul meu va fi interpretat, reinterpretat și folosit de anumite grupuri de interese. Gestul meu nu este însă unul politic. Eu nu sunt politician. Sunt manager, iar gestul meu este mai curând unul strategic și matematic.
Vă mulțumesc frumos pentru suport! O zi frumoasă să aveți!”
Elena Ivanov