La Soroca a fost marcată Ziua Sportivului și a Mișcării Olimpice. Startul cursei de alergare s-a dat la Cetatea Sorocii, unde pasionații de acest gen al sportului și-au încercat puterile, ...
Petru Profire, șef al Departamentului Magazine „Tirex Petrol”, în cadrul unui interviu pentru CURENTUL, a vorbit despre activitatea sa în cadrul companiei, echipă, dar și despre munca cu clienții.
CURENTUL: Piaţa ...
Toți locuitorii municipiului Chișinău sunt invitați la consultări publice, lansate de Primărie, pe marginea proiectului Strategiei de dezvoltare socio-economică și spațială durabilă a municipiului. La prezentări vor participa reprezentanții municipalității ...
Precizările Trans-Oil privind prețul uleiului de floarea-soarelui
Postat: sâmbătă, mai 14, 2022. În Actual, Drept în țintă
Conducerea Holdingului Trans-Oil a făcut o serie de precizări cu privire la majorarea prețului pentru ulei, zilele trecute, până la 49 lei per sticlă pe rafturile magazinelor. Potrivit acesteia, Trans-Oil ...
Ministrul Culturii Sergiu Prodan a efectuat ieri o vizită de lucru în raionul Cimișlia, unde s-a întâlnit cu conducerea raionului în persoana președintelui raionului Mihail Olărescu, vicepreședinților raionului Tatiana Aramă, ...
În cadrul Zilelor Europei, Caravana Europeană va ajunge la Ungheni, Soroca și Ștefan Vodă, unde vor avea loc târguri, prezentări, precum și concerte cu participarea Vali Boghean Band. Evenimentele sunt ...
Primăria orașului Fălești, la 15 mai curent, organizează un miniconcert cu ocazia Zilei Internaționale a Familiei, informează PROVINCIAL.
“Vă invităm, ora 10:00, în scuarul Parcului Central, să participați la miniconcertul muzical ...
Ministra Mediului, Iuliana Cantaragiu s-a întâlnit pe data de 12 mai curent, în cadrul Consiliului raional, cu primarii localităților din raionul Orhei. Scopul întrevederii a fost crearea unei colaborări între ...
Primăria Municipiului Chișinău informează că pe 14 mai 2022, muzeele din oraș își vor deschide ușile publicului larg până după miezul nopții, fără a percepe vreo taxă, fiind organizate o ...
Evenimentul „Orheiul Vechi” XCM realizat în parteneriat cu Consiliul Raional Orhei, Primăria Municipiului Orhei , Federația de Ciclism din Republica Moldova și Parcul Național Orhei este o competiție de ciclism ...