Există câteva raioane în Republica Moldova unde, în 2021, numărul celor care s-au întors acasă a fost mai mare decât al celor care au plecat, informează PROVINCIAL.
În contextul datelor prezentate recent de Biroul Național de Statistică privind numărul populației Republicii Moldova, economistul Veaceslav Ionița a constatat că „populația Republicii Moldova este afectată de trei factori: (1) sporul natural negativ – timp de 25 de ani sau născut mai puțini copii decât au murit; (2) migrația externă – numărul populației nu doar că se reduce că se nasc mai puțini, dar ea pleacă și masiv peste hotare; (3) migrația internă – fenomen care a luat amploare în 2021. Din 100 de oameni care au plecat din localitățile lor, 65% au mers la Chișinău sau la Bălți”.
Totuși, potrivit spuselor sale, „ anul trecut a fost observat un fenomen interesant”.
„Au fost atestate raioane unde migrația externă a fost pozitivă. Numărul celor care s-au întors acasă a fost mai mare decât al celor care au plecat. Este vorba de Ocnița, Soroca, Râșcani etc.”, a enumerat el.
Economistul, într-o analiză, a spus că, cel mai probabil s-au întors cetățenii care munceau în Federația Rusă. Dar acest lucru nu înseamnă neapărat că oamenii se întorc acasă. În aceste raioane 0,6% dintre cetățeni sau întors acasă, iar 0,7% au migrat la Chișinău sau la Bălți.
„Raioanele noastre nu reprezintă un centru de atracție, iar omul ori pleacă peste hotare, ori pleacă la Chișinău sau Bălți. Dacă vine de peste hotare că acolo nu mai poate lucra, se duce fie la Chișinău sau la Bălți”, a afirmat expertul.