Organizații de fermieri din cel puțin șapte state europene au anunțat acțiuni de protest pentru data de 12 noiembrie. Manifestările vor fi susținute de producători de lapte, fiind așteptați în stradă mii de crescători de bovine nemulțumiți de situația din acest sector, în special de prețurile mici de achiziție din ferme.
Potrivit agrointel.ro, protestul de joi fost deja confirmat că va avea loc în Danemarca, Irlanda, Franța, Italia, Islanda, Olanda și Elveția.
”Criza laptelui s-a extins ca un incendiu pentru că nu există nici un instrument care să o stăvilească. Prin acțiuni simbolice, dar puternice, fermierii vor arăta clar că nu mai acceptă situația ignoranței în ceea ce privește politicile pentru lapte”, se arată într-un comunicat emis de Consiliul European al Laptelui – European Milk Board (EMB), organizația care va coordona acțiunile de protest.
În urma protestelor de joi, EMB speră ca mesajul fermierilor să aibă un impact la nivelul conducerii Uniunii Europene, mai ales că pe 16-17 noiembrie este programat să aibă loc un nou consiliu cu toți miniștri agriculturii din statele membre.
Ca și soluție, fermierii cer implementarea Programului pentru Responsabilitatea Pieței, un instrument care va permite măsuri imediate de sprijin pentru cei care activează în acest sector.
Fondată în 2006, European Milk Board este o organizație-umbrelă pentru 20 de asociații de fermieri din industria laptelui din 15 state membre. Scopul principal al acțiunilor EMB este de a se asigura că prețul oferit crescătorilor de animale este corelat cu costurile de producție ale laptelui, care trebuie să fie acoperite pentru ca fermele să supraviețuiască.
Potrivit site-ului EMB, nici o asociație de producători de lapte din România nu este afiliată la această puternică structură europeană, cea care a organizat în ultimii ani cele mai răsunătoare proteste, obținând ulterior pachete de sprijin de sute de milioane de euro pentru sectorul de lapte din UE.
Elena Ivanov