Pe data de 1 iunie 2024, Primăria comunei Băcioi, organizează un șir de evenimente, cu ocazia zilei satului Băcioi, care împlinește 539 de ani de la prima atestare documentară.
“Această aniversare este un prilej pentru a sărbători împreună printr-o serie de activități menite să aducă bucurie și să ne apropie mai mult unii de ceilalți,” spune Ilie Leahu, primarul comunei Băcioi.
Programul evenimentelor:
Ora 10:00 – Deschiderea oficială a evenimentelor va debuta în Parcul Public din centrul localității pe scena teatrului de vară, unde vor evolua tinerele talente și ansambluri etnofolclorice locale din cadrul Centrului de Cultură și Tineret Băcioi, valorificând tradițiile și cultura locală.
Pe parcursul zilei vor avea loc diverse competiții sportive pentru toate vârstele – fotbal, volei, șah, tenis de masă, trânta la berbec. Astfel, vă invităm să participați și să demonstrați spiritul de echipă și abilitățile voastre sportive.
Vor fi amenajate zone de joacă și organizate diverse jocuri și concursuri cu premii, iar Planeta Clounella de la orele 15:00 va aduce zâmbete pe fețele celor mici.
“Începând cu orele 17:00, vă invităm la un concert aniversar cu invitați speciali.
- Emilian Crețu, actor, prezentator și cântăreț care ne va încânta cu umorul său inconfundabil.
- Fuego, cunoscut pentru melodiile sale de suflet, va evolua începând cu ora 17:30.
- Gabriel Nebunu, interpret de muzică populară și de petrecere.
- Satoshi, un talent desăvârșit în muzica pop și dance.
Potrivit primarului, pe parcursul evenimentului, va fi organizată o tombolă cu premii atractive pentru participanți. Toți cei prezenți vor avea șansa să câștige, iar suma colectată din procurarea biletelor de participare va fi donată, pentru un act de caritate.
Un show de focuri cu artificii va crea spectacol și va marca într-un mod festiv împlinirea a 539 de ani de la prima atestare documentară a localității,” mai spune primarul Ilie Leahu.