În fiecare an, pe 15 mai, este marcată Ziua Internațională a Familiei, cu această ocazie sute de persoane au participat ieri, la Marșul pentru Familie. Obiectivul principal al acestei sărbători este de a sublinia importanța familiei și a valorilor sale în societate.
Evenimentul a fost organizat de Vicariatul Orhei în parteneriat cu Primăria municipiului Orhei și Consiliul raional Orhei.
În dimineața desfășurării Marșului, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei a oficiat un Te-deum pentru bunăstarea Familiilor la Catedrala Episcopală „Sf. Mare Mucenic Dumitru” din municipiul Orhei.
În continuare cei prezenți, tinere familii, reprezentanți ai biserici, consilieri municipali și raionali, angajați din structurile administrației publice locale de nivelul I și II, precum și reprezentanți ai societății civile, s-au îndreptat în procesiune către Monumentul Domnitorului Vasile Lupu amplasat în centrul mun. Orhei.
La eveniment a participat și Președintele raionului Orhei – Dinu Țurcanu, Viceprimarii municipiului Orhei, Cojocari Cristina și Valerian Cristea, împreună cu familia.
La final, publicul prezent s-a bucurat de un concert extraordinar la care a evoluat artistul autohton, Ion Raţă, ex solist al trupei Catharsis.