La data de 23 iunie este sărbătorită Ziua Funcționarului Public. Cu acest prilej, Consiliul raional Florești în comun cu Direcția Cultură, Turism, Tineret și Sport a organizat un eveniment festiv, la care au participat conducerea raionului și funcționarii publici, angajați ai autorităților publice locale de nivelul unu și doi și ai serviciilor desconcentrate din raion, informează PROVINCIAL.
„Ne-am adunat astăzi aici, în sală, pentru a omagia munca dumneavoastră și a ne exprima recunoștința pentru că depuneți mult efort și energie în activitatea dumneavoastră, pentru receptivitatea de care dați dovadă zi de zi, atitudinea responsabilă față de sarcinile dificile asumate în vederea îmbunătățirii calității vieții cetățenilor, capacitatea de a forma un mediu pozitiv, confortabil în comunitățile în care activați, inteligența de a acționa calm și tacticos în diferite împrejurări, pentru atitudine grijulie faţă de oameni și de problemele lor,” a menționat președintele raionului, Ștefan Paniș.
Totodată, dumnealui a mulțumit funcționarilor publici pentru dedicația și responsabilitatea de care dau dovadă în exercitarea atribuțiilor de serviciu și a subliniat că în fiecare echipă din cadrul autorităților publice locale din raion există adevărați profesioniști, oameni onești, cu experiență și talent, care depun mult efort și energie pentru rezolvarea problemelor cetățenilor.
Pentru dedicație profesională și merite deosebite în exercitarea atribuţiilor de serviciu în domeniu, abnegație și devotament, soluţionare calitativă a problemelor cotidiene, disciplină, responsabilitate civică, în semn de apreciere, Ștefan Paniș a înmânat diplome de gratitudine funcționarilor publici.
Cuvinte frumoase, urări de sănătate pentru toți funcționarii publici a adresat Dumitru Gălușcă, viceprimarul de Florești și dna Rada Revenco, secretarul Consiliului orășenesc Mărculești.
Un concert inedit au prezentat talentații artiști din raion.
Pe scenă au evoluat fanfara „Stejărel” din s. Cuhureștii de Sus, conducător artistic, Ghenadie Armașu, Orchestra de muzică populară cu titlu model „Liliacul”, conducător artistic, Liviu Ceban, ansamblul de dansuri populare „Reuțel” din s. Putinești, conducător artistic, Adrian Chiriac, ansamblul „Strămoșii” și ansamblul cu titlu model „Doina satului” de la Casa de Cultură din s. Cașunca, conducător, Pavel Rusu, ansamblul Direcției Cultură Turism, Tineret și Sport „Alai”, conducător artistic, Sergiu Dăguță, ansamblul de la Casa de Cultură din s. Prajila, conducător artistic, anatol Hărpăilă și soliștii Mădălina Dăguță, Valentina Vieru, Vadim Mîrza, Laurențiu Ivaniuc, Mihail Burduja, Radu Burduja, Daniela Alexei, Victoria Ceban ș.a.