O schemă de corupție a fost deconspirată de ofițerii CNA și Procuratura anticorupție la Primăria orășelului Codru din municipiul Chișinău. Angajați ai Primăriei, agenți economici și zeci de beneficiari au ajuns în vizorul CNA și al procurorilor, după ce au fost documentați mai multe luni într-un dosar de trafic de influență. Aceștia sunt bănuiți că ar fi acționat în complicitate și ar fi fost implicați în perfectarea de acte permisive pentru diferite construcții din capitală, pentru favorizarea intereselor unor companii și pentru mituirea unor funcționari ai Primăriei or. Codru.
Potrivit datelor anchetei, organizatorul schemei ar fi unul dintre consilierii locali ai Primăriei or. Codru care și-ar fi luat angajamentul de a influența factori de decizie ai primăriei, responsabili de perfectarea autorizațiilor de construcție, planurilor de urbanism și altor acte permisive. Acesta ar fi acționat în interesul mai multor companii și persoane fizice, iar în schimbul unor sume de bani, ar fi reușit să influențeze pozitiv deciziile funcționarilor. Ca rezultat, companiile favorizate ar fi primit actele necesare pentru construcția unor clădiri multietajate în zone rezidențiale din Chișinău.
În cadrul măsurilor speciale de investigație, s-a stabilit că factorii de decizie din cadrul Primăriei și Consiliului local al or. Codru ar fi primit sistematic mijloace bănești, în sumă de mii de euro, pentru a elibera actele necesare și pentru a emite decizii în favoarea mai multor persoane fizice și reprezentanți ai agenților economici. Astfel, au fost constate episoade de extorcare și primire de mită pentru eliberarea certificatelor de urbanism, organizarea votării unor proiecte investiționale, dar și cazuri de falsificare a proceselor-verbale de recepție a lucrărilor de construcție a trei bunuri imobile.
În această dimineață, ofițerii și procurorii anticorupție au operat 35 de percheziții care au vizat birourile de serviciu, domiciliile și automobilele mai multor figuranți pe dosar, printre care primarul, arhitectul șef, inginerul cadastral al Primăriei Codru, reprezentanții agenților economici, dar și beneficiari ai schemei. De la fața locului, au fost ridicate mijloace de probă relevante pentru caz. Șapte persoane au fost reținute și plasate în izolatorul CNA pentru 72 de ore și sunt cercetate pentru trafic de influență. Este vorba despre doi consilieri locali, arhitectul-șef, secretarul Consiliului și directorii a două companii de construcții și o persoană fizică (beneficiar).
Procuratura Anticorupție conduce urmărirea penală. Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.