Zeci de localități din țară, astăzi, își sărbătoresc hramul. Pentru ca localnicii și oaspeții acestora să-și petreacă în siguranță activitățile, Inspectoratul Național de Patrulare vine cu unele recomandări, informează PROVINCIAL.
În acest fel, Poliția comunică următoarele:
– programați-vă corect timpul și informați-vă despre traficul din zona care urmează să o tranzitați accesând #InfoTrafic;
– dacă planificați să consumați alcool, nu urcați la volanul mașinii;
– înainte de a porni la drum asigurați-vă că toți pasagerii au cuplate centurile;
– este absolut necesar să conduceți cu viteză adaptată permanent condiţiilor de drum şi să efectuați fiecare manevră numai după o temeinică asigurare;
– supravegheați în permanență copiii, nu-i lăsați nici pentru o clipă singuri;
– fiți atenți la lucrurile personale și lăsați acasă obiectele de preț;
– comportați-vă decent, evitați conflictele și altercațiile;
– păstrați curățenia în locurile publice și parcați mașina doar în locuri special amenajate, unde nu creează impedimente desfășurării evenimentelor cultural-artistice;
– pietonilor le recomandăm să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării străzilor.
„Respectați indicațiile inspectorilor de patrulare care sunt implicați la dirijarea traficul rutier, dar și menținerea ordinii publice. Dacă vă aflați într-un impas vă rugăm să ne cereți ajutorul, suntem pregătiți să intervenim în orice moment”, mai adaugă Poliția.
Doina Secrieru